Trabzonspor a anunţat detaliile contractului lui Bourceanu. Ce salariu va avea mijlocaşul
03.02.2014, 16:45Trabzonspor a anunţat, într-un comunicat trimis bursei, că Alexandru Bourceanu va avea la noua sa echipă un salariu garantat de 350.000 de euro până la finalul acestui sezon, de câte 725.000 de euro pentru campionatele 2014/2015 şi 2015/2016 şi de 750.000 de euro pentru 2016/2017.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"În ceea ce priveşte transferul fotbalistului profesionist Alexandru Bourceanu la clubul nostru, s-a ajuns la un acord cu Steaua şi cu fotbalistul pe trei ani şi jumătate (până la finalul sezonului 2016/2017). Conform înţelegerii, grupării Steaua i se va plăti suma de 1.300.000 de euro. Potrivit înţelegerii, fotbalistul va primi pentru a doua parte a sezonului 2013/2014 un salariu garantat de 350.000 de euro, pentru sezonul 2014-15 un salariu garantat de 725.000 de euro, pentru sezonul 2015-16 un salariu garantat de 725.000 de euro, pentru sezonul 2016-17 un salariu garantat de 750.000 de euro", se arată în anunţul grupării Trabzonspor, făcut pe KAP, platforma de informare publică.
Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că Alexandru Bourceanu a fost transferat la Trabzonspor, cu care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate. Mijlocaşul era legitimat la Steaua din vara anului 2011.
Trabzonspor ocupă locul 8 în clasamentul campionatului Turciei, cu 28 de puncte (18 jocuri). Lider este Fenerbahce, cu 44 de puncte (19 jocuri).
Echipa din Trabzon va întâlni, în această seară, în deplasare, formaţia Caykur Rizespor, într-un meci din etapa a XIX-a a campionatului Turciei.
Etichete: contract , bourceanu , trabzonspor , bourceanu trabzonspor contract , cat va castiga bourceanu la trabzonspor , bourceanu trabzonspor salariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...