Toni Petrea țintește primul loc după a patra victorie consecutivă în Liga 1. Ce mesaj a avut pentru Buș
articol scris de Digi Sport02.11.2020, 23:23
VIDEO Chindia - FCSB 0-2. Antrenorul Toni Petrea și-a lăudat elevii după a patra victorie consecutivă obțină în Liga 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Toni Petrea a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorii săi după al treilea meci consecutiv fără gol primit: "'Jocul nostru a fost destul de bun, țin să-i felicit pe jucători pentru evoluție și pentru rezultat. Tot timpul discutăm despre aparițiile fundașilor în careu și tot timpul îi încurajez să se ducă cu încredere acolo.
În prima repriză am întâmpinat câteva greutăți, așa am decis să-l introducem pe Sergiu (n.r Buș) ca să punem mai multă presiune. Buș a intrat bine, a avut situații de a marca, a avut și puțin ghinion. Important este pentru jucătorii care intră de pe bancă să încerce să dea totul pe teren. Campionatul e destul de lung, e bine că suntem în față și ne dorim să ajungem pe primul loc", a spus Toni Petrea, după victoria cu Chindia.
FCSB, cel mai bun atac din Liga 1
În etapa următoare, FCSB va juca pe teren propriu cu FC Botoșani. Duelul cu echipa lui Marius Croitoru va avea loc sâmbătă, de la ora 21:45, în direct la Digi Sport 1.
În urma acestui succes, FCSB a urcat pe locul 2, cu 21 de puncte. Lider rămâne Universitatea Craiova, cu 24 de lungimi. CFR Cluj completează podiumul, cu 18 puncte.
FCSB are cel mai bun atac din acest start de sezon, cu 24 de goluri marcate. CFR Cluj și Universitatea Craiova au marcat împreună 24 de goluri în primele 9 etape. Oltenii au punctat de 14 ori, iar ardelenii au înscris în zece rânduri.
VIDEO Rezumatul partidei Chindia - FCSB 0-2
Așa arată clasamentul din Liga 1 după Chindia - FCSB 0-2
Etichete: toni petrea , antrenor fcsb , meciuri fcsb , chindia fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...