Video&Foto Toni Petrea rămâne cu picioarele pe pământ, după show-ul FCSB-ului de la Craiova: "Nu e o victorie decisivă"
articol scris de Digi Sport18.12.2020, 22:55
FCSB s-a impus pe terenul Universității Craiova, scor 2-0, prin dubla lui Dennis Man, în runda a 14-a a Ligii 1, și a revenit pe prima poziție în clasament.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a urcat din nou în fotoliul de lider al Ligii 1, după victoria fără drept de apel în fața Universității, de pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova, scor 2-0. Dennis Man a marcat o dublă și a ajuns la cota 12 în acest sezon. La finalul partidei, Toni Petrea, antrenorul roș-albaștrilor, s-a declarat mulțumit de rezultatul jocului.
Galerie Foto
"Am întâmpinat o rezistență foarte bună din partea echipei gazdă în prima repriza, am avut mici probleme de organizare defensivă. După pauză, ne-am organizat mult mai bine și nu le-am mai dat nicio șansă. Ne-am făcut jocul de atac și am reușit să marcăm două goluri, cred că puteam să o facem de mai multe ori, dar asta este, importantă este victoria.
Ne bucură această victorie, după care trebuie să ne gândim la meciul următor, de peste trei zile. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede și să câștigăm și acel joc.
Faptul că marcăm multe goluri e îmbucurător pentru noi. Să fii pe primul loc e plăcut, dar campionatul este foarte echilibrat, de la o etapă la alta sunt schimbări în clasament. Trebuie să o luăm pas cu pas, să câștigăm cât mai multe puncte pentru ca la final să fim sus. E o victorie importantă cea din această seară, dar nu decisivă".
Toni Petrea: "Trebuie să lucrăm la unitatea grupului"
"Suntem într-o situație inedită cu începerea campionatului atât de devreme, nu știu dacă e un avantaj pentru că nu știm cum va fi vremea, nu știm unde vom avea posibilitatea să ne antrenăm, și nu mă refer doar la noi. Nu știu dacă e o idee bună, dar ăsta e programul. Trebuie să ne adaptăm la condițiile meteo, la orice și să căutăm să ne pregătim foarte bine în perioada asta scurtă.
Încerc să le transmit că putem fi campioni la fiecare antrenament, înainte de fiecare meci, pentru că valoare individuală au, dar trebuie să formeze o echipă, un grup unit ca să putem să câștigăm trofee. Și la capitolul ăsta trebuie să lucrăm, sper să devenim în cel mai scurt timp o forță a campionatului.
Eram obișnuiți cu Arena Națională, un stadion prietenos pentru noi. Asta e situația, dacă nu putem evolua acolo, am găsit varianta Mogoșoaia, e lângă București, un teren bun și sperăm să fim bucuroși și după meciul de luni seară.
Mă concentrez pe finalul acesta de sezon, pe ultimul meci pe care-l mai avem de disputat. Normal că în perioadele de pauză competițională se mai fac mișcări de trupe, avem nevoie de jucători, dar vom vedea ce vom putea realiza. Radunovic va fi un plus, un jucător valoros, bun".
Întrebat despre schimbarea lui Panțîru cu Briceag, Toni Petrea a spus: "Știam că vor forța pe partea stângă cu intrarea lui Ivan, după aceea am crezut că va intra și Bărbuț, cu viteză bună, și am considerat că Briceag va face față acestor atacuri".
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - FCSB 0-2
Etichete: toni petrea , antrenor fcsb , universitatea craiova - fcsb , etapa 14 liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...