Toni Petrea nu se gândește la spectacol în meciul cu Rapid. De ce nu trebuie să-i motiveze pe jucători
articol scris de Digi Sport14.12.2021, 13:49
FCSB o va întâlni pe Rapid, în derby-ul etapei a 20-a din Liga 1, programat miercuri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La conferința de presă premergătoare partidei, Toni Petrea a anunțat că se așteaptă la o confruntare dificilă, în care echipa nu are nevoie de motivație suplimentară, având în vedere că este un derby.
Toni Petrea, înaintea meciului cu Rapid
”Suntem pregătiți, am avut două zile de pauză, sper că jucătorii sunt refăcuți și putem aborda meciul la victorie. La un asemenea joc, nu trebuie să mai motivezi echipa cu vreun rezultat nefavorabil înregistrat în tur.
Avem obiectivele noastre, trebuie să câștigăm fiecare joc, asta este motivația. E o echipă bună, chiar dacă e nou promovată, a demonstrat că poate juca, că poate face față Ligii 1 și că are șanse la play-off”, a declarat Toni Petrea.
În același timp, Toni Petrea a recunoscut că ar prefera un rezultat pozitiv, în dauna unui joc spectaculos.
”Toată lumea își dorește fotbal, își dorește spectacol. Și eu îmi doresc, dar cel mai important este să câștigăm, pentru că avem o diferență de puncte față de primul loc”, a transmis Toni Petrea.
Toni Petrea, despre lupta la titlu
Toni Petrea a vorbit și despre lupta la titlu din acest an și a transmis că încă este încrezător, chiar dacă CFR Cluj are un avans de opt puncte.
”Mai sunt multe meciuri de disputat, atât noi, cât și adversarii avem meciuri grele, se poate întâmpla orice. Mai avem până la play-off, când se vor înjumătăți punctele. Așteptăm un pas greșit al CFR-ului, dar mă interesează jocul nostru, rezultatele noastre, apoi vedem ce se întâmplă în partea cealaltă. Primul meu gând este la jocul nostru”, a spus Toni Petrea.
Etichete: toni petrea , fcsb - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...