Exclusiv Tommy Neubert, adevărul despre perioada FCSB! ”Făcea mai mult rău decât bine! Era o catastrofă!”
25.12.2018, 18:37Tommy Neubert (38 de ani), fostul preparator fizic al FCSB, în perioada în care antrenor a fost Laurențiu Reghecampf (43 de ani), a ținut să facă lumină în mult mediatizatul caz al punguțelor cu lichid galben, pe care jucătorii roș-albaștrilor le-au îngurgitat în timpul unui meci cu Severin, scor 2-1, disputat în noiembrie 2012, în campionat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Germanul, care acum activează la CSKA Sofia, a vorbit extrem de vag și de situația procesului pe care-l are cu FCSB. ”În mod normal, nu aș vorbi despre procesul meu cu Steaua, dar nu s-a încheiat, aștept decizia! Legat de acele acuzații care mi s-au adus, vreau să precizez că aveam două componente în băuturi. Aveam carbohidrați, pe care-i foloseam înaintea și în timpul meciurilor, pentru că ai nevoie de carbohidrați, energie, putere și altele. Mai aveam o băutură pe bază de proteine. Dar nu proteină musculară, ci proteină pentru recuperare.
Fizioterapeuții noștri, care preparau băuturile, le făceau greșit. În acele meciuri, proteina nu era bună, pentru că încetinea metabolismul. În loc să fie ceea ce aveau nevoie jucătorii, îi încetinea. Făcea mai mult rău decât bine. Mai bine ar fi băut apă sau nimic, decât să bea asta. Pentru mine era o catastrofă, dar nu puteam schimba!”, a spus Tommy Neubert, într-un interviu EXCLUSIV, acordat pentru Digi Sport.
Neubert s-a despărțit de FCSB în vara lui 2017, pentru a semna un contract cu bulgarii de la CSKA Sofia. Vicecampioana l-a acuzat pe preparatorul german că a reziliat unilateral contractul și l-au reclamat pe acesta la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor, cerându-i 300.000 de euro despăgubiri.
Cine este Thomas Neubert și cum a ajuns el la FCSB
Thomas Neubert a venit la FCSB împreună cu Laurențiu Reghecampf în 2012 și cei doi au reușit împreună să câștige două titluri consecutive cu roș-albaștrii. Neamțul a adus în Liga 1 noi metode de pregătire prin care i-a pus la punct, din punct de vedere fizic, pe jucătorii Stelei.
După doi ani la Steaua, Reghecampf și Neubert au mers împreună în Arabia Saudită, unde i-au pregătit pentru o scurtă perioadă pe cei de la Al Hilal. După aventura din Arabia, cei doi i-au pregătit pentru câteva luni pe bulgarii de la Litex Lovech. Neubert a revenit la Steaua în decembrie 2015, odată cu Reghecampf.
”Din cauza lui Gigi nu revin! Sau poate că nu, poate că Gigi nu ştie, dar când am plecat am vrut să o fac într-un mod plăcut. Voiam să vorbesc cu Reghe, cu Meme, cu trei săptămâni înainte să fac publică decizia. Eram în pauza de vară, dar Meme nu avea timp pentru mine, Reghe era în Las Vegas şi nu avea timp pentru mine. Nu am vrut să vorbesc la telefon, voiam să vorbesc faţă în faţă! Am apucat să discut în prima zi după reunire cu Reghe. I-am explicat decizia, motivele, totul. Acum vine partea care mă întristează. Eu cred că am schimbat multe lucruri la Steaua, Gigi a câştigat mulţi bani în perioada aia.
Nu i-am cerut niciodată nimic, bani sau procente. Şi pentru asta sunt trist că Steaua m-a dat în judecată! Nu au acceptat rezilierea contractului şi m-au dat în judecată. Au pierdut de trei ori la Federaţie, apoi au mai pierdut de trei ori la Ligă. Acum zece zile au început procesul la TAS şi asta m-a şocat. TAS e altceva! M-a şocat pentru că au spus că nu pot rezilia unilateral, deşi e o tâmpenie, fiecare om din Europa are acest drept. Trebuia doar să mai rămân 20 de zile sau 25 de zile în preaviz. Şi am vrut să rămân, i-am spus asta lui Reghe”, a spus Neubert, pentru prosport.ro.
Gigi Becali l-a acuzat pe Neubert pentru plecarea din vara lui 2016, după ce îi promisese 10.000 de euro salariu lunar, dar acesta a acceptat o ofertă mai bună
"Reghe mi-a dat mesaje în care îmi spunea să nu mai vin, nu mă mai vrea la echipă. Mi-a spus că nu mai vrea să am probleme cu Meme. Îi spuneam că vreau să vin, el îmi spunea să nu mai vin la antrenamente. Nu mă mai voia. Şi acum ei mă dau în judecată pentru că nu am mai stat acele zile în plus. Le-am arătat la procese discuţiile de pe WhatsApp. Cel mai rău e că vor 300.000 de euro de la mine! Cică aşa era în contractul meu, dar la Ligă şi la Federaţie nu apare asta. M-a mâhnit totul! Poate că Gigi nici nu ştie despre proces, nu ştiu. Dar până când nu renunţă la procesul ăsta, eu nu mai pot vorbi despre o revenire", a adăugat preparatorul fizic.
Etichete: nicolae dica , gigi becali , thomas neubert , proces steaua , transferuri fcsb , preparator fizic fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...