Timișoara și Voluntari creează panică în play-off! Se pierde un loc pentru Europa?
30.03.2017, 10:47Dinamo a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a fost eliminată de CS U Craiova, dar aceasta nu este singura veste rea pentru roș-albi. Elevii lui Cosmin Contra pot avea dificultăți mari în a prinde un loc de Europa, în cazul în care vor termina pe ultimul loc din play-off.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Totul ține de formația care va câștiga Cupa României, competiție în care mai sunt angrenate și două reprezentante din play-out, ACS Poli Timișoara și FC Voluntari. Dacă una dintre Timişoara şi Voluntari va câştiga trofeul, atunci cel mai prost clasată în Liga 1 dintre FC Viitorul, Steaua, CS Universitatea Craiova, Dinamo şi Astra nu va mai avea acces la cupele europene. De menționat că CFR Cluj nu are drept de joc în Europa, astfel că gruparea din Gruia nu intră deloc în calcule.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Dinamo se află în pericol, pentru că dintre cele 4 adversare pentru calificarea în Europa, doar Astra stă mai prost ca roș-albii, în acest moment, și asta la golaveraj.
Problema poate fi rezolvată pe jumătate dacă sorții vor decide ca o semifinală să fie chiar Timișoara - Voluntari. Meciurile se vor disputa în sistem tur-retur, prima manşă pe 26 și 27 aprilie, iar cea de-a doua pe 17 și 18 mai.
Clasamentul actual din play-off
Etichete: cupa romaniei , timisoara , dinamo europa , voluntari , timisoara voluntari cupa romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...