Tibor Selymes va fi antrenorul Petrolului în sezonul viitor. Teja a plecat de la Ploiești
02.06.2015, 11:47Petrolul a terminat sezonul cu Mihai Teja antrenor neoficial și Valentin Sinescu pe bancă, dar primul nu va mai continua la Ploiești. Oficialii prahovenilor au decis să nu-i ofere un contract începând cu această vară și Tibor Selymes va antrena formația de pe stadionul Ilie Oană.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Teja nu avea drept să stea pe bancă și să semneze un contract până la finalul recent încheiatei ediții de campionat, deoarece antrenase deja două formații, pe U Cluj și Dinamo. A pregătit echipa alături de Valentin Sinescu și a supervizat-o la meciuri din tribună, urmând să semneze un contract în pauza competițională.
Numai că după ce luni a discutat cu directorul general Andi Crângu, tehnicianul n-a mai fost confirmat și astfel nu va conduce Petrolul în sezonul viitor. Alesul conducerii prahovene e Tibor Selymes, care a mai lucrat cu Sinescu secund la Astra.
Informația a fost confirmată pentru Digi Sport de surse din interiorul clubului ploieștean. În vârstă de 45 de ani, Selymes a pregătit ultima oară Oțelul Galați.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , program digisport , antrenor petrolul , mihai teja petrolul , tibor selymes petrolul , selymes antrenor petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...