Exclusiv Thiess iese la atac: "Negoiță vinde pielea ursului din pădure. E noaptea minții!". Ofertă pentru Cornel Dinu
26.04.2018, 19:46Nicio zi de liniște la Dinamo. În ultima perioadă s-a vorbit tot mai des despre un şeic care încearcă să preia clubul de la Ionuț Negoită, prin intermediul lui Adrian Thiess. Pe de altă parte, s-a scris de un potenţial cumpărător grec, printr-un intermediar cipriot. Misterul este total, iar mai nou, Adrian Thiess a anunțat că Negoiță nu poate vinde ceva ce nu deține și l-a atacat pe patronul lui Dinamo.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"În momentul de față, Negoiță nu deține nimic. Badea a câștigat pachetul de acțiuni așa că Negoiță dacă vrea să vândă, vinde pielea ursului din pădure. În scurt timp acest personaj trist și oamenii de lângă el nu vor mai exista. Să ai proces penal pe bancrută frauduloasă, sechestru pe acțiuni și să faci asemenea fonfeuri...E noaptea minții! Am vorbit cu domnul Badea, poate noaptea minții nu e chiar așa neagră. Toată manevra de imagine pe care o creează actualii oficiali de la Dinamo va avea repercusiunile ei la un moment dat, de la Badea. Va veni la un moment dat decontul pentru toate aceste acțiuni" a declarat Thiess ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
Până ca Ionuț Negoiță să vândă clubul, Alexandru David a confirmat la "Fotbal Club" că suporterii din Asociaţia Peluza Cătălin Hâldan au intrat în Consiliul de Administraţie al lui Dinamo şi a dezvăluit câte acţiuni au primit aceştia. Decizia l-a scos din sărite pe Cornel Dinu, cel care este membru fondator într-o altă asociație a fanilor care vrea să cumpere clubul de la Negoiță.
După ce în trecut s-a contrat cu legenda lui Dinamo, Thiess și-a cerut scuze și e convins că și "Mister" a fost tot o victimă a sistemului lui Negoiță. Mai mult, Thiess s-a oferit să intermedieze o colaborare între Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo și viitorul patron al clubului din Ștefan cel Mare.
"Domnul Dinu a devenit victima acestor triști de la Vitan-Bârzești. Domnul Negoiță a reușit să-l supere pe domnul Cornel Dinu. Eu mi-am cerut scuze față de domnul Dinu, care o legendă a lui Dinamo, dar am ajuns la concluzia că a fost păcălit de acest personaj. Oferta noastră rămâne valabilă. El împreună cu asociația lui va fi parte din proiectul investitorilor pe care o să-i aduc la Dinamo" a mai spus Thiess.
Etichete: dinamo , adrian thiess , cornel dinu , ionut negoita , vanzare dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...