Thicot lipsește și în al doilea cantonament. Șefii lui Dinamo îl reclamă la UEFA
28.06.2014, 09:34Dinamo pleacă și în al doilea cantonament al verii tot fără fundașul central Steven Thicot, care încă nu s-a întors la echipă și care riscă să fie chiar suspendat.
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Francezul în vârstă de 27 de ani a plecat în vacanță mai devreme, înaintea ultimului meci al sezonului, cel cu FC Botoșani. Nu a revenit la Dinamo nici după mai bine de o lună, iar conducerea a anunțat încă din urmă cu o săptămână că îl va amenda cu salariul pe o lună, în valoare de 7.000 de euro. Acum, șefii anunță că îl vor reclama și la UEFA pe Thicot, care ar risca, în acest caz, o suspendare drastică, după cum anunță Gazeta Sporturilor. Demersurile ar putea fi începute încă de luni.
Fundașul mai are doi ani de contract cu Dinamo, timp în care nu ar mai putea semna un alt angajament. Cauzele dispariției fotbalistului francez ar fi nemulțumit de o restanță de o lună la salariu. În acest caz, amenda ar reprezenta exact banii pe care îi are de primit de la club.
"Nu ştim ce planuri are Steven, ce nemulţumiri, pentru că nu ni le-a formulat. A luat-o pe un alt drum, nu al dialogului, n-a fost corect faţă de Dinamo.", spune conducerea dinamovistă, potrivit sursei citate.
Unii jucători au avut întârzieri de până la 4 luni la salarii în sezonul recent încheiat, iar intrarea clubului în insolvență nu aduce deloc vești bune în tabăra alb-roșie.
23 de meciuri a jucat în total Steven Thicot în tricoul lui Dinamo (20 în Liga 1 și 3 în Cupa României), reușind să marcheze două goluri (într-un 1-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț și o victorie cu 2-1 cu FC Brașov, ambele în Liga 1).
Etichete: dinamo steven thicot , thicot uefa , steven thicot dinamo uefa , thicot dinamo reclamat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a...