”Te-ai dus vreodată beat la antrenament?”. Gabi Tamaș a răspuns sincer: ”D-asta nu mai pot eu! Hai noroc”
articol scris de Digi Sport15.07.2022, 22:53
Gabriel Tamaș (38 de ani) este unul dintre cei mai valoroși fundași pe care i-a avut fotbalul românesc în ultimii 20 de ani, însă nu și-a atins niciodată adevăratul potențial din pricina viciilor sale.
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Actualul jucător al celor de la Petrolul Ploiești a fost un jucător capricios, care nu s-a ferit să-și satisfacă toate poftele, indiferent de loc sau de moment, fără a se gândi la repercusiuni.
Gabriel Tamaș: ”Am și jucat beat! D-asta nu mai pot eu”
Fostul internațional a recunoscut în cadrul unei emisiuni online că a venit deseori beat la antrenamente în cariera sa. În plus, chiar a jucat meciuri după ce, cu o seară în urmă, a chefuit serios.
Chiar dacă nu a dorit să spună unde la ce echipă activa când avea astfel de ”scăpări”, Gabi a ținut să puncteze faptul că acest lucru nu se întâmpla în România.
”(n.r. Te-ai dus vreodată beat la antrenament?) Ce întrebări ai… Am și jucat beat! Mahmur, pardon. De-asta nu mai pot eu! Hai noroc! Dar nu eram în țară la noi. Nu pot să zic unde”, a spus Gabi Tamaș, la emisiunea ”Fiță cu Adiță”.
Gabriel Tamaș a evoluat în șapte țări
În cariera sa, Gabriel Tamaș a jucat, în străinătate, pentru Galatasaray (Turcia), Spartak Moscova (Rusia), Celta Vigo (Spania), Auxerre (Franța), West Bromwich, Doncaester și Watford (Anglia), dar și la Hapoel Haifa (Israel).
În România, fundașul a evoluat pentru FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, CFR Cluj, FCSB, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, FC Voluntari, iar acum la Petrolul Ploiești.
Gabriel Tamaș este cunoscut pentru faptul că devine un tip problematic atunci când consumă alcool. În presa din România sunt relatate o mulțime de episoade cu acesta în prim-plan: a devastat restaurante, a provocat scandaluri în discoteci, a băut prin cantonamente, a ratat un turneu al naționalei României în America de Sud după ce a chefuit peste noapte.
În 2013, a fost filmat în timp ce spărgea cu piciorul ușa de termopan a unei scări de bloc, pentru a intra înauntru. De asemenea, în 2019, a fost arestat după ce a fost surprins, în stare de ebrietate, în timp ce conducea mașina proprie cu 200 de kilometri pe oră, în Israel.
Etichete: gabriel tamas , tamas baut , fita cu adita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Biden a autorizat utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune...