Tatăl jucătorului despre care Gigi Becali a spus că ”nu e fotbalist” a reacționat! Cum l-a numit pe patronul FCSB-ului
articol scris de Digi Sport09.02.2024, 16:48
Introdus pe teren în finalul meciului FCSB - Farul 1-1, Eduard Radaslavescu (19 ani) a ratat două ocazii uriașe, spre nemulțumirea lui Gigi Becali (65 de ani).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Patronul liderului din SuperLigă a spus despre tânărul jucător pentru care a plătit 850.000 de euro pentru a-l transfera de la Farul că ”nu este fotbalist”. Apoi, la scurt timp, a revenit și a transmis că are încă încredere în Radaslavescu și așteaptă să dea un randament mai bun atunci când va primi mai multe minute.
- 450 de mii de euro este cota de piață a lui Radaslavescu, potrivit Transfermarkt.
- 14 apariții (295 de minute) a adunat Eduard Radaslavescu în acest sezon la FCSB.
Tatăl lui Eduard Radaslavescu: ”Domnul Gigi Becali este unul dintre cei mai de calitate oameni din România”
După declarațiile lui Gigi Becali, Daniel Radaslavescu, tatăl internaționalului U20, kinetoterapeut de meserie, a reacționat. Acesta a afirmat că fiul său se află într-o formă fizică bună și l-a îndemnat să-și aștepte rândul pentru a-și demostra calitățile și la FCSB.
Chiar dacă patronul roș-albaștrilor l-a criticat dur pe fotbalist, tatăl lui Radaslavescu l-a numit pe Becali ”unul dintre cei mai de calitate oameni din România”.
“El trebuie să muncească în continuare şi să îşi aştepte şansa. Dacă Doamne-Doamne îi dă acum… am stat până la ora 03:00 cu copilul de vorbă, era foarte supărat, devastat! A ezitat, n-are ritm, nu are intensitate. El este foarte credincios şi merge în permanenţă la două biserici. A fost crescut într-o familie de ortodocşi desăvârşiţi, din tată-n fiu.
Domnul Gigi Becali este unul dintre cei mai de calitate oameni ai României. Cu toate că are exprimarea pe care o doreşte, eu am toate aprecierile pentru domnul Gigi pentru ceea ce face şi câtă lume ajută, nu pot să judec ce spune dânsul.
Copilul este foarte ok, asta doar dânşii ştiu dacă va rămâne sau nu. El are 1,82 înălţime, are 72 de kilograme, două kilograme sub categorie, 9% masă grasă. Pe alergare scoate 33 de km/oră. Aleargă 6-7 km pe antrenament. De la 5 ani, copilul ăsta a fost pregătit de mine până să ajungă la Academie (n.r.- Academia Hagi). Şi mai am un băiat, mai mic.
Să vă spun, noi avem aici la Băile Herculane… suntem la 1100 de metri altitudine. Ionizarea noastră prezentă în atmosferă ne permite doar prin respirație să ne tratăm. Alveolele pulmonare ale copilului erau la o vârstă de 12 ani, echivalentul a 14 ani”, a declarat tatăl lui Eduard Radaslavescu, potrivit Fanatik.
VIDEO Rezumat FCSB - Farul 1-1
Etichete: gigi becali , eduard radaslavescu , tata eduard radaslavescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...