Tănase e monitorizat de Trabzonspor! Turcii se vor hotărî după returul cu Dinamo
31.03.2014, 19:04La vară, Steaua s-ar putea despărți de unii jucători importanți, care și-au adus aportul la performanțele din ultimii doi ani. Pe listă sunt nume precum Gardoș, Chipciu și Tănase. Ultimul dintre ei este monitorizat de turcii de la Trabzonspor, clubul lui Alex Bourceanu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bașkanii de la Trabzonspor sunt mulțumiți de transferul lui Alex Bourceanu și mai vor un jucător stelist, informează site-ul lui Dumitru Dragomir. Tănase (27 de ani) va fi monitorizat de scouterii clubului la returul cu Dinamo, din semifinala Cupei României, pe 17 aprilie.
Trabzon se luptă pentru o calificare în cupele europene, dar ocupă abia locul 6, puțin pentru pretențiile pe care le ridică nume grele în lot. Echipa antrenată de Cemil Canalioglu are sub contract vedete precum Florent Malouda (fost la Lyon și Chelsea), Didier Zokora (fost la Sevilla și Tottenham) sau Paulo Henrique (fost la Palmeiras și Heerenveen).
Din pricina unor probleme medicale, Bourceanu a absentat de la ultimele meciuri ale lui Trabzonspor, dar fanii sunt încântați de aportul internaționalului român, pe care-l apreciază pentru spiritul de combativ arătat pe teren. În schimbul lui Tănase, Steaua cere în jur de 1,5-2 milioane de euro, el fiind transferat în Ghencea în 2009, de la FC Argeș.
"Tănase a crescut enorm, uitați-vă la forța lui fizică, dacă ar marca meci de meci ar fi printre cei mai valoroși jucători din România!" - Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua
Etichete: cristi tanase , alex bourceanu , tanase , tanase steaua , trabzon bourceanu , tanase trabzonspor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...