Tamaș a explicat de ce a plecat de la FCSB. Ce îi reproșează lui Reghe și cine e vinovat pentru pierderea titlului
16.07.2017, 12:30Gabriel Tamaș (33 de ani) și-a reziliat de comun acord contractul cu FCSB vara aceasta și a semnat un angajament, valabil un sezon, cu Hapoel Haifa din Israel.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La o lună după ce s-a despărțit de fotbalul românesc, la rece cum se spune, internaționalul român a acceptat să spună de ce a ales să schimbe echipa, cum a decurs relația cu Laurențiu Reghecampf, dar și cine este vinovat pentru ratarea titlului de campioană din Liga 1.
”A fost o despărțire de comun acord, după ce am purtat o discuție cu nea Gigi. A fost mai bine așa, chiar dacă mai aveam un an de contract. Patronu' m-a înțeles și m-a lăsat să plec.
În plus, a contat și plecarea lui Reghe, ca să fiu sincer. Am colaborat foarte bine cu el, a fost antrenorul care m-a vrut foarte mult la Steaua, iar plecarea lui m-a făcut și pe mine să fac același lucru”, s-a destăinuit Tamaș, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
”M-am simțit hărțuit în România!”
Tamaș a explicat că deși a avut o ofertă concretă de la Viitorul lui Gică Hagi a ales să plece în Israel.
”Am avut o ofertă de la Viitorul și îmi pare rău că nu am putut să lucrez cu Gică Hagi. Am auzit doar cuvinte la superlativ despre dânsul. În mare, ne înțeleseserăm, dar a venit această propunere din străinătate și am vrut să plec ’afară’. Îmi pare extrem de rău că nu am putut să lucrez cu Gică, sper pe viitor să mai am această șansă.
M-am acomodat repede, parcă joc de o viață aici. Am fost primit bine de toată lumea, colegii sunt OK, unii au evoluat și în Europa. Îmi place să joc din nou fotbal din plăcere, așa cum o făceam odată. Nu mai voiam să am parte de stres, de nervi, de haos! Voiam să iau fotbalul ca pe un sport, ca pe un joc pe care l-am făcut de mic. Tocmai d-asta am vrut să plec din țară și să mă duc undeva unde să pot să stau liniștit. Nu mai voiam să fie pe capul meu toată nebunia din România. N-am mai suportat!
În România nu se vorbește despre ce faci pe teren, ci doar ce faci în afara lui! Fotbalul românesc se duce în jos în fiecare zi, dar pe nimeni nu interesează ce face un jucător la antrenament, ci doar ce face el după ce pleacă de acolo. Nu interesează că dai sută la sută la meciuri, că dai totul la antrenamente, că ești profesionist. Toată lumea îți sare în cap că te-ai dus să bei o bere după ce-ai terminat treaba pe care o aveai de făcut.
M-am simțit hărțuit! N-am fost perfect și am greșit mult în viață. De mic am o vorbă: "După ce-ți termini munca, faci ce vrei cu viața ta!". Dacă aveam chef să mă duc în oraș la ora 1:00 noaptea, să mă plimb, mă duceam. Dar a doua zi, la antrenamente eram sută la sută apt”, a mai spus Tamaș.
”Reghe a fost un frate mai mare pentru noi, dar îi reproșez că era prea calm uneori!”
Internaționalul român a spus lucrurilor pe nume și a numit și vinovații pentru ratarea obiectivului principal din sezonul trecut. I-a adus reproșuri și lui Reghe, deși este un antrenor pe care-l apreciază foarte mult.
”Laurențiu Reghecampf nu a fost doar un antrenor pentru noi, a fost un frate mai mare! Îi reproșez că era prea calm în multe momente când trebuia să fie mai agresiv! După unele rezultate negative, el încerca să liniștească jucătorii, să ne facă să ne gândim la meciul următor, chiar dacă erau mulți nervi, multă tensiune!
Dar titlul, din cauza noastră, a jucătorilor s-a pierdut! Am jucat toți din lot, toți am primit șanse, cine poate să fie de vină?! Noi am jucat, noi suntem principalii vinovați. Cum aș putea să le reproșez antrenorului, staff-ului sau celor din conducere ceva?”, a mai spus Tamaș.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , tamas steaua , tamas reghecampf , tamas hapoel haifa , tamas hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...