Tahar confirmă negocierile cu Steaua: ”Voi munci foarte mult pentru a ajuta echipa să se califice în UCL”
28.06.2015, 21:03La puțin timp după ce Gigi Becali a anunțat că Aymen Tahar (25 de ani) va semna luni cu Steaua, mijlocașul celor de la Gaz Metan a confirmat negocierile cu gruparea din Ghencea.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mijlocașul algerian speră să se realizeze tranzacția și spune că ar fi o mare onoare pentru el dacă va ajunge să îmbrace tricoul Stelei. În plus, abia așteaptă să-și ajute noii colegi în lupta pentru calificarea în grupele UEFA Champions League.
”Știu că erau negocieri între cluburi, așa că voi fi foarte fericit dacă voi ajunge acolo. Sper să se facă acest transfer. Vorbim despre Steaua, cel mai important club din România”, a spus Tahar, într-un interviu pentru prosport.ro.
Jucătorul celor de la Gaz Metan Mediaș, care de la 1 iulie va intra în ultimele șase luni de contract, a spus și în ce împrejurări a auzit pentru prima dată de Steaua.
”Îmi amintesc de acea semifinală de Cupa UEFA, cu Middlesbrough. Eram tânăr și-mi amintesc că am văzut acel meci. A marcat, parcă, Maccarone. A fost un meci incredibil. Vin din Anglia și când întrebai despre fotbalul românesc toată lumea spunea Steaua. Era cea mai cunoscută echipă în străinătate”, a mai spus Tahar.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Înainte de a semna cu Gaz Metan Mediaș, în 2011, algerianul a jucat pentru Tranmere Rovers, care evolua atunci în Championship.
Posibilul nou jucător al Stelei a spus că nu se teme de concurența din lotul lui Mirel Rădoi și s-a autocaracterizat.
”Concurența te ajută să devii mai puternic. Sunt un jucător muncitor, care dă 100% în orice moment al jocului, am o tehnică bună, mă descurc mereu cu mingea și joc mereu doar pentru a câștiga. Voi munci foarte mult pentru a ajuta echipa să se califice în grupele UEFA Champions League. Este visul oricărui jucător, așa că ar fi o onoare pentru mine să pot evolua cu Steaua acolo”, a mai spus Tahar.
Etichete: steaua , digisport , transferuri steaua , program digisport , mirel radoi , achizitii steaua , radoi steaua , aymen tahar , aymen tahar steaua , tahar confirma interesul stelei , tahar vrea la steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...
România a câştigat meciul cu Kosovo la ''masa verde'', cu 3-0, a anunţat, miercuri, UEFA, într-un comunicat, după ce partida din Liga Naţiunilor a fost abandonată la scorul de 0-0, în minutul 90+5...