Tacticile de bullying de la FCSB. Jucătorul dat afară din cameră și pus să conducă un Matiz vechi face dezvăluiri fără precedent
articol scris de Digi Sport09.06.2021, 11:16
Lukasz Gikiewicz (31 de ani) a câștigat procesul la TAS contra celor de la FCSB.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Prin ce a trecut Lukasz Gikiewicz la FCSB
Polonezul va primi puțin peste 100.000 de euro, după ce clubul l-a supus "mai multor practici de bullying, intimidare și presiuni psihologice care sunt ofensatoare și abuzive", așa cum a concluzionat tribunalul de la Lausanne
Atacantul a acceptat acum să discute despre experiența la gruparea roș-albastră: "M-au tratat foarte rău", a spus Gikiewicz, pentru GSP.ro.
"Le-am spus și lor că nu vreau să mă lupt cu ei pentru niște bani. Când au început să-mi facă probleme, le-am spus: „Vă rog, haideți să găsim o soluție!”. Voiam doar să joc, iubesc fotbalul. Nu au vrut. Nu au ascultat ce le-am zis. M-au tratat foarte rău. Când m-am dus la președintele Argăseală, i-am zis: “Găsiți-mi un club! Dar nu accept să mă trimiți la echipa a doua, să-mi schimbați mașina cu una foarte, foarte rea, într-o stare de c**”. M-au dat afară din camera din cantonament, în timp ce alți jucători stăteau acolo. Mi-au zis: “Lukasz, mâine trebuie să pleci din cameră! E un turneu și avem nevoie de cameră”. Nu aveam nici măcar bani cash pentru a închiria un apartament. Dar un prieten, bulgarul Chorbadzhiyski, m-a luat la el acasă. Soția lui nu venise în România și mai avea un pat disponibil. Am dormit la el în casă câteva zile. S-au purtat urât cu mine. Nu puteam să accept asta", a povestit Gikiewicz.
"L-am prins puțin pe Andronache (n.r. Vergil Andronache). Apoi, Becali dădea telefoane pe bancă. Îmi aduc aminte la niște meciuri, nu mai rețin contra cui, dar îl suna pe un tip de pe bancă și îi spunea să schimbe un jucător. După 35 de minute, era schimbat. Suna apoi la pauză să schimbe alt jucător. Treaba asta nu e serioasă. De aceea FCSB nu ia titlul. Am văzut cu ochii mei cum Iphone-ul tipului ăstuia vibra. Făcea „drum, drum”. Și apoi jucătorii erau schimbați. FCSB are jucători extraordinari. Antrenorul e cel care trebuie să schimbe jucătorii, iar patronul trebuie să administreze clubul, nu să facă schimbări.", a mai spus atacantul polonez.
"De două sau de trei ori a venit Gigi Becali la bază, înainte de meciuri. A venit o dată și după ce am pierdut un meci, nu mai rețin la care. A început să urle la Vlad și la încă un jucător.. Dacă joci bine, glumește cu tine. Dacă joci prost, urlă. FCSB are jucători tineri și lor le e frică de Becali. E ca bossul lor. Când a venit înainte de meciul din Europa League (n.r. - cu Mlada Boleslav), eram la masă. A venit cu niște pantofi Gucci, îmi aduc bine aminte. Ne-a pus ceva pe față, ceva legat de biserică, o cruce, și a făcut un semn din mână cum face Papa. Ca și cum ne binecuvânta. A trecut pe la fiecare jucător în parte și i-a pus crucea aia pe față. Și mie.", a mai declarat Gikiewicz.
"Becali e o persoană amuzantă, dar nu prea înțelege fotbalul. Eu mi-am respectat contractul, am muncit în fiecare zi, nu am băut, trebuia să mă respecte. Dar el a început să se joace cu mine. M-a trimis la echipa a doua, mi-a schimbat mașina. Mi-a dat un Matiz care nu avea nimic înăuntru. Mi-au luat Kia pe care o aveam de la sponsor și mi-au zis că a doua zi mi-o aduc înapoi. A doua zi, mi-au dat altă mașină, iar mașina mea a ajuns la Soiledis. Sunt prieten cu el și ținem legătura chiar și acum. Știu tot ce se întâmplă la club. Antrenorul nu a spus nici măcar un cuvânt în vestiar. Becali a vorbit în română, nimeni nu mi-a tradus vreun cuvânt. Dar am înțeles câte ceva. Oricum, țipa sau glumea mereu. Discuta mai mult cu Pintilii și cu Tănase, dar ceilalți erau speriați", a mai afirmat vârful.
Lukasz Gikiewicz a jucat 4 meciuri pentru FCSB
La finalul lunii iulie 2019, Lukasz Gikiewicz ajungea la FCSB liber de contract. Atacantul a semnat un contract pe un an, cu un salariu de 8.500 de euro pe lună.
După doar 4 meciuri și 2016 minute în tricoul celor de la FCSB, polonezul a fost trecut pe "lista neagră" de Gigi Becali. Neplătit, Gikiewicz și-a cerut drepturile, dar a fost trimis la echipa a doua. Clubul i-a dat atunci mașină de serviciu un Matiz vechi.
Ulterior, atacantul și-a reziliat unilateral contractul cu FCSB și a reclamat clubul la FIFA, unde a câștigat în februarie 2020 93.500 de euro, plus penalități. FCSB a făcut apel la TAS, dar tribunalul de la Lausanne i-a dat dreptate jucătorului.
Etichete: tas , gigi becali , lukasz gikiewicz , jucatori fcsb , bullying
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...