Szukala, între Steaua și Al Hilal. Roș-albaștrii îi oferă un nou contract, pe doi ani, și 70.000 € în plus la salariu
23.09.2014, 10:37Laurențiu Reghecampf stă la pândă, urmărind negocierile de prelungire a contractului dintre Steaua și Lukasz Szukala. Polonezul, care a fost adus de Reghe în Liga 1, pe vremea când o pregătea pe Gloria Bistrița, de la Alemania Aachen, își va încheia vara viitoare actualul angajament cu gruparea din Ghencea. Fostul antrenor al Stelei vrea să-l ia cu sine la Al Hilal, dar roș-albaștrii încearcă să-l convingă să rămână.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Szukala a fost adus la solicitarea lui Reghe. A evoluat foarte mult în carieră și a ajuns la convocarea la națională. Acum va juca împotriva campioanei mondiale Germania. Dacă o să aibă nevoie Reghe și alte echipe de el este de înțeles, dar și noi suntem interesați să rămână.", a explicat Valeriu Argăseală, într-o intervenție telefonică la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport (DETALII).
250.000 de euro pe sezon, dacă rămâne la Steaua
Concret, Steaua îi oferă un nou contract fundașului de 30 de ani, pentru încă doi ani, până în 2017, dar și o creștere salarială substanțială, de 70.000 de euro pe sezon. Astfel, dacă va accepta oferta roș-albaștrilor, polonezul va ajunge să câștige 250.000 de euro pe an. Evident, mult sub ce i-ar putea oferi Reghecampf la Al Hilal, dar Steaua mizează pe dorința lui Lukasz de a rămâne în vederile echipei naționale, ceea ce ar fi mult mai greu odată plecat în fotbalul arab. De altfel, Szukala a ajuns la lotul național al Poloniei tocmai fiindcă juca la Steaua, cu care a ajuns în UEFA Champions League.
Szukala are termen de gândire până săptămâna viitoare, dar semnătura sa pe un nou angajament cu campioana României nu-i va risipi șansele de a ajunge la Al Hilal. Reghecampf nu e îngrijorat că Steaua i-a oferit o prelungire a contractului, ba chiar spune că ar vrea să-și ajute fosta echipă în cazul unui transfer al fundașului central.
„Eu mi-aș dori să-l iau pe Lukasz indiferent dacă el semnează o prelungire cu Steaua. Nu ar fi nicio problemă. Pentru mine nu ar fi asta o dificultate, deoarece este un jucător pe care îl cunosc foarte bine și, dacă voi avea nevoie de un fotbalist pe postul său, atunci nu voi ezita să-l iau, indiferent dacă are sau nu un contract. Am veni să tratăm cu Steaua, în felul ăsta eu m-aș bucura și pentru că aș ajuta clubul”, a declarat Reghe, prin telefon, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport (DETALII).
Etichete: steaua , contract , transfer , lukasz szukala , al hilal , prelungire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...