Video Suspendare drastică pentru Gnohere. Comisia n-a ținut cont de gesturile lui Țucudean
20.12.2017, 16:44VIDEO FCSB - Viitorul 2-0. Harlem Gnohere a primit primul "roşu" de când e în România la meciul cu formația lui Gică Hagi. Atacantul roș-albaștrilor și-a aflat și sancțiunea pentru eliminarea din meciul cu Viitorul, una drastică, dacă ținem cont de gestul lui Țucudean de la finalul primei reprize, dar și de optimismul arătat de oficialii roș-albaștrilor după ce au urmărit de mai multe ori imaginile.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial pedeapsa lui Harlem Gnohere, care a fost eliminat direct în meciul câștiga de FCSB contra celor de la Viitorul. Atacantul francez a primit 3 etape de suspendare și o amendă în valoare de 7.000 de lei.
"Întrunită miercuri, 20.12.2017, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:
FCSB vs. FC Viitorul Constanța – Eliminare – În baza art. 63.1.b + 63.2.4.a și 2.5. din RD, se sancționează jucătorul Gnohere Eddy Harlem (FCSB) cu suspendare pentru trei jocuri și o penalitate sportivă de 7.000 lei. De citat domnul Ianuli Marius (FC FCSB) pentru data de 10.01.2017" anunță site-ul LPF.
În timp ce Ovidiu Popescu primea îngrijiri, jucătorii celor două formaţii au format un meleu, iar lucrurile au degenerat între fostul dinamovist şi Ţucudean. Până ca cei doi să fie despărţiţi, francezul a apucat să-i pună mâna în gât adversarului său, care a căzut pe gazon, accentuând oarecum momentul. La pauză, în momentul în care ieşea de pe teren, Ţucudean a făcut cu ochiul spre banca oaspeţilor, gest care ne poate spune că atacantului "i-a ieşit" eliminarea "Bizonului".
VIDEO CU REACȚIA LUI ȚUCUDEAN
De altfel, la finalul partidei Gnohere l-a acuzat pe Țucudean că a simulat, iar patronul Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa arbitrului Sebastian Colțescu.
"N-a fost nicio eliminare, nu e normal! Trebuia să-l elimine pe tușier, el l-a împins pe Țucudean. O tâmpenie, cum să dai o asemenea eliminare? E bine însă că s-a terminat așa cum trebuie. Nu îmi fac însă probleme că nu îl vom avea pe Gnohere cu CFR. Acum poți să faci contestație și nu o să primească nicio suspendare", e sigur Becali. Pentru că a primit o suspendare de trei etape, conform regulamentului decizia nu poate fi contestată, aşa că Gnohere va rata duelurile cu Gaz Metan, CFR Cluj și Dinamo. Practic, "Bizonul" nu va fi pe teren în cele mai importante două partide ale FCSB-ului din finalul sezonului regulat.
"Bizonul" mai are trei cartonașe roșii în carieră, toate în Belgia: două în sezonul 2010-2011 la Excelsior Virton (a treia ligă) și unul în 2014-2015, la Mons (a doua ligă), ultima echipă la care a jucat înainte să se transfere în România.
VIDEO CU ELIMINAREA LUI GNOHERE
Etichete: gnohere , fcsb viitorul , gnohere tucudean , suspendare gnohere , pedeapsa gnohere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...