Surpriză în Ștefan cel Mare! De ce ar fi picat venirea lui Leo Grozavu la Dinamo
11.08.2019, 21:42Surpriză de proporții în Ștefan cel Mare! Leo Grozavu era așteptat să semneze cu Dinamo, dar totul ar fi căzut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
UPDATE 22:36: Lucrurile s-au schimbat din nou la Dinamo. Așteptat mâine să semneze cu echipa din Ștefan cel Mare, Leo Grozavu nu mai reprezintă o variantă pentru bucureșteni. Gazeta susține că totul a picat din cauza faptului că acesta a cerut să fie reprezentat de Anamaria Prodan.
”Varianta Leo Grozavu nu ne mai interesează. Nu a fost și nici nu va fi o variantă pentru Dinamo! Nu mă interesează cine îl impresariază, poate să fie reprezentat și de Moggi!”, a spus Prunea pentru sursa citată.
Cu două săptămâni în urmă, Grozavu a mai fost la un pas de Dinamo, dar totul a picat, după ce Ionuț Negoiță nu acceptase venirea acestuia. Chiar dacă erau puse la punct toate detaliile, Negoiţă nu a acceptat o clauză prin care noul tehnician primea un răgaz de 6 luni pentru a pune echipa pe roate.
"Nu s-a concretizat nimic. Nu am ajuns la un acord, îmi pare rău! Dinamo nu se refuză, dar nici nu pot să accept orice condiţii! În momentul în care mergi undeva şi nu eşti dorit de toată lumea, e foarte greu să reuşeşti.
Nu am vrut doar să-mi trec Dinamo în CV! Am vrut să fac ceva pentru Dinamo. Am fost susţinut de Florin Prunea, chiar a insistat să facem treabă bună împreună, dar au fost multe lucruri care m-au făcut să devin sceptic," a declarat Leo Grozavu într-o intervenţie la Digisport Special, pe 27 iulie.
Cine este Leo Grozavu, antrenorul care este aproape de Dinamo
Leo Grozavu are 51 de ani și a fost jucătorul lui Dinamo în perioada 1992 - 1998. După ce s-a retras din activitate, acesta a antrenat echipe precum Universitatea Cluj, Botoșani, Gaz Metan, Poli Timișoara sau Petrolul Ploiești.
Grozavu s-a despărțit de Petrolul în octombrie 2018 în contextul rezultatelor sub aşteptări obţinute de către echipa prahoveană în prima parte a sezonului 2018-2019 al Ligii 2, precum şi a ratării unuia dintre cele două obiective propuse, anume calificarea în fazele superioare ale Cupei României.
Etichete: antrenor dinamo , leo grozavu , leo grozavu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...