Surpriză în fotbalul românesc! Un președinte din Liga 1 a anunțat că VAR-ul va fi implementat din acest sezon
articol scris de Digi Sport11.10.2021, 16:59
Chiar dacă recent se vehicula că sistemul VAR va fi implementat în Liga 1 abia din sezonul următor, se pare că primul eșalon al României va beneficia mai devreme de arbitraj video asistat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Aducerea sistemului VAR în fotbalul românesc a fost dată peste cap de întârzierea aparaturii necesare ca arbitrii să poată învăța modul de utilizare.
Surpriză în Liga 1! Un președinte din Liga 1 a spus când ar putea fi implementat sistemul VAR
Alexandru Deaconu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, anunța recent că instructajul arbitrilor va dura nu mai puțin de zece luni, iar VAR-ul nu va putea fi implementat până în următorul sezon.
Cu toate acestea, Cornel Șfaițer, managerul general de la Sepsi Sfântu Gheorghe, a declarat că Liga 1 va avea arbitraj video asistat încă din actualul sezon. Totuși, acesta va fi implementat abia din fazele de play-off și play-out.
”Din ce ştiu, chiar m-am interesat pe tema asta. Programul se implementează normal şi avem promisiuni că, după sezonul regulat, în play-off şi play-out vom avea sistemul VAR, pentru că avem mare nevoie. Eu cred sută la sută că vom avea”, a declarat Cornel Șfaițer pentru Realitatea Sportivă.
Alexandru Deaconu, despre implementarea sistemului VAR
”Suntem în perioada de pregătire a arbitrilor, offline. Perioada de pregătire s-a făcut la Cheile Grădiștei, în primăvară. Săptămâna trecută a venit aparatura iar de luni a început pregătirea la CCA.
Arbitrii se familiarizează cu sistemul, cum funcționează, pe ce butoane să apese, cum să colaboreze cu operatorii. De acum, acești operatori fac parte din familia arbitrilor.
Din acest moment, 10 luni va dura instructajul arbitrilor. Pentru că pregătirea se face în serie și nu paralel. E un proiect care necesită timp. Avem 50 de arbitri și conform FIFA fiecare arbitru trebuie să stea cel puțin o oră pentru a se familiariza cu sistemul”, a spus Deaconu, în cadrul unei conferințe de presă.
Etichete: liga 1 , romania , frf , arbitri , sepsi , cornel sfaiter , var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...