News Alert Suporterii se pot întoarce pe stadioane! Guvernul a publicat cele trei 3 condiții de bază
10.05.2021, 18:24Guvernul României a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile, dar în noile măsuri de relaxare figurează și modul în care spectatorii pot participa la competițiile sportive.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform Digi 24, mai întâi vor fi organizate meciuri-pilot în care va fi permis accesul persoanelor vaccinate, al celor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, dar nu mai vechi de 72 de ore, și al celor care au dovada că au trecut prin boală în ultimele 90 de zile, dar nu mai puțin de ultimele 15 zile.
Guvernul a publicat cele trei 3 condiții de bază pe care suporterii sunt obligați să le respecte
"Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Prin excepție de la prevederile anterioare, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății", se arată în decizia Guvernului.
Ultimul meci de fotbal din România la care suporterii au putut intra pe stadion a fost Rapid - CSM Reșița, pe 8 martie 2020.
Finala Cupei României ar putea fi primul meci din pandemie cu spectatori
Federația Română de Fotbal a anunțat că a depus o cerere oficială pentru ca finala Cupei României din 22 mai să găzduiască circa 7.500 de spectatori, adică jumătate din capacitatea arenei: "FRF confirmă faptul că a înaintat Comisiei de Tineret și Sport din Camera Deputaților, în urma dialogului avut cu domnul Tudor Pop, președintele comisiei, propunerea ca finala Cupei României la fotbal să se desfășoare cu spectatori, la o capacitate de 50% a stadionului Ilie Oană din Ploiești.
Meciul va avea loc pe data de 22 mai, iar FRF va invita și reprezentanții altor federații sportive dar și ai cluburilor pentru a le prezenta procedurile de acces al publicului ținând cont de restricțiile pandemice. O astfel de experiență reușită ar încuraja deschiderea stadioanelor și pentru alte sporturi", anunță FRF.
Meciurile retur din semifinalele Cupei României, LIVE pe Digi Sport
În Cupa României vor avea loc, săptămâna viitoare, partidele Dinamo – Astra Giurgiu (marţi, 11 mai, ora 20:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1) şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Craiova (miercuri, 12 mai, ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1), în manşa secundă a semifinalelor.
În tur, Astra a învins Dinamo cu 1-0 şi Universitatea Craiova s-a impus cu 3-0 în confruntarea cu Viitorul Pandurii.
- Finala Cupei României se va disputa în 22 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Meciul disputat cu spectatori în Cupa României poate să fie un test înaintea EURO 2020, competiţie care se va desfăşura în această vară cu public - în număr limitat - şi în cadrul căreia Arena Naţională va găzdui patru meciuri.
Etichete: suporteri , finala cupei romaniei , stadion ilie oana , guvern
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...