Exclusiv Suporterii au intrat peste jucători în baza de pregătire: ”Nu e o mână de fier. Borcea e singura soluție la Dinamo”
11.11.2017, 11:43Galeria lui Dinamo nu mai are răbdare cu Ionuț Negoiță, iar situația a devenit una explozivă. Ultrașii au pătruns în baza roș-albilor, iar Poliția a fost chemată pentru a calma spiritele. În cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Giani Kiriță a spus că îi înțelege pe fanii care au fost la baza de pregătire a dinamoviștilor pentru a le cere socoteală. ”Eu am spus-o că acești suporteri o să reziste, dar paharul s-a umplut. Asta se întâmplă când clubul este conduși de neprofesioniști”, a spus fostul fotbalist.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Kiriță a mai apreciat că Ionuț Negoiță a greșit atunci când și-a ales echipa alături de care să conducă echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare. ”Eu nu am cum să fiu în locul lui Negoiță. Venind la Dinamo s-a înconjurat de oameni neprofesioniști. S-a înconjurat de câțeluși, care zic, da să trăiți, da, ordinați, da. Când ți s-a zis să fii profesionist că Dinamo e Dinamo, ce ai făcut? Nu vorbesc de acești cățeluși acum”, a mai zis acesta.
Fostul fotbalist spune că s-ar implica la Dinamo, la preluarea clubului de un alt patron, ba chiar să întrețină relația cu suporterii. ”Nu e mare deloc suma, ar trebui să facem niște demersuri, și eu m-aș implica la acest club să fie preluat de cineva care știe ce se vrea de la Dinamo, ce poate și ce reprezintă. Mi-aș dori, nu cred că sunt doar două milioane în joc, cred că sunt mai mulți bani în joc. M-aș implica 100%, aș merge cu suporterii peste tot. Gestul lor e de-a le cere explicații, jucătorii au greșit foarte grav. Suporterul vine după tine în frig, în ploaie, normal că vine peste tine”.
În încheiere, Giani Kiriță a spus că singurul om care ar putea să o salveze pe Dinamo la ora actuală ar fi chiar fostul patron, Cristi Borcea. ”Când nu ai rezultate, te duci să petreci, normal că se pun tunurile pe tine. Nu e o mână de fier la clubul Dinamo, dacă nu e nimeni care să zică nu treci peste mine. Singurul om ar fi Borcea, dar nu știu dacă poate veni acum. Cristi ar fi singura soluție pentru Dinamo”, a încheiat Kiriță la Digi Sport Matinal.
Etichete: dinamo , suporteri , digi sport , borcea , kirita , salvare , baza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...