“Sunt supărat”. Mihai Rotaru cere schimbări după eșecul cu Botoșani. Situația lui Eugen Neagoe, clarificată
articol scris de Digi Sport23.01.2023, 12:25
FC Botoșani s-a impus pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 1-0, sâmbătă, în etapa cu numărul 22 din Liga 1, prima rundă din 2023.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Rotaru: “Depindem de mentalul unor jucători”
Sebastian Mailat a înscris în minutul 35. A fost singurul șut pe poartă al gazdelor. Nici Universitatea Craiova nu și-a creat multe ocazii clare de gol, deși a avut o posesie a mingii superioară (66-34%).
Partida a marcat debutul lui Eugen Neagoe (55 de ani) ca antrenor la Universitatea Craiova, după “transferul” de la Universitatea Cluj.
Totuși, Neagoe n-a putut să stea pe bancă și a urmărit meciul din tribune, întrucât contractul său n-a putut fi înregistrat din cauza unui litigiu cu “U” Cluj.
Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, s-a declarat extrem de dezamăgit după acest rezultat, a criticat atitudinea jucătorilor și a cerut măsuri adecvate din partea staff-ului tehnic.
“Aveam cu totul și cu totul alte așteptări de la primul meci. Sunt mai mult decât dezamăgit, sunt supărat! Mă bazam pe modul în care s-au prezentat în cantonament, pregătirea, meciurile amicale. Am avut trei adversari foarte buni și am avut două victorii și un egal. Toți aveau încredere.
A doua repriză a fost acceptabilă, dar în prima repriză n-am recunoscut nimic din ce am văzut în perioada de pregătire. Jucătorii au dezamăgit!
FCSB a câștigat printr-o conjunctură aseară, la fel de bine putea să câștige Hermannstadt. Vom avea un meci foarte greu cu Hermannstadt, dar e obligatoriu să câștigăm, dacă vrem să privim către primele trei locuri.
N-avem restanțe față de jucători. Din păcate, depindem de mentalul unor jucători într-un anumit moment. Staff-ul știe cel mai bine ce trebuie să facă, cine are psihic de campion, pentru că noi vrem să creștem campioni.
Corneliu Papură are un contract de antrenor principal cu noi. Sperăm ca Eugen Neagoe să-și rezolve cât mai repede problema cu “U” Cluj, chiar săptămâna aceasta, apoi lucrurile vor intra pe un făgaș normal. În club îi avem cu licența PRO pe Sorin Cârțu, Corneliu Papură, Nae Ungureanu și Gică Craioveanu.
Nu sunt supărat pe Eugen Neagoe. Fiecare jucător a făcut ce a vrut. Există șanse ca domnul Neagoe să fie pe bancă la meciul cu Hermannstadt, dar luăm în calcul inclusiv la meciul cu Farul, din deplasare”, a spus Mihai Rotaru, pentru Fanatik.
VIDEO Rezumatul meciului FC Botoșani - Universitatea Craiova 1-0
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , craiova , eugen neagoe , mihai rotaru , rotaru craiova , rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...