Exclusiv Şumudică: "Sunt foarte aproape să îl conving pe Budescu să semneze!"
11.01.2017, 18:25Constantin Budescu va alege în zilele următoare viitoarea destinaţie, principalele favorite pentru a obţine semnătura fotbalistului fiind Steaua şi Steaua Roşie, care au făcut două oferte extrem de tentante.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Becali e convins că internaţionalul român va alege să evolueze sub comanda lui Reghe, însă Astra speră să dea lovitura pe ultima sută de metri şi să îl convingă pe Budescu să aleagă din nou campioana.
Chiar dacă din punct de vedere financiar formaţia din Giurgiu nu poate concura cu celelalte oferte, se pare că oficialii vor să contrabalanseze cu anume prime de obiectiv. Concret, atacantul va primi sume importante pe lângă salariu în măsura în care Astra îşi îndeplineşte obiectivul, dar şi dacă evoluează în cupele europene. În plus, există informaţii că în noul contract va fi stipulată şi o clauză privind un viitor transfer, astfel încât Budescu să poate pleca uşor în cazul în care există o ofertă foarte tentată din punct de vedere financiar pentru el.
"Sunt foarte aproape să-l conving pe Budescu. De data asta mă implic eu foarte mult pentru că Budescu e un jucător care pe mine m-a ajutat să devin unul dintre cei mai buni antrenori ca și rezultate și am o datorie morală față de el. Eu nu mă implic în a aduce jucatori, dar în ceea ce-l privește, am nevoie de el și încerc să-l conving să rămână alături de mine și cred că sunt foarte aproape. A fost un ajutor reciproc. Când am ajuns la echipă nu avea o cotă așa de bună. S-a vândut pe o sumă bună conturile s-au rotunjit, e un jucător respectat. Pe final de an Budescu a ajuns într-o formă sportivă foarte bună. Ne-a ajutat enorm să revenim în lupta pentru play-off. Mă simt dator față de el, Teixeira, Lovin. Mă simt nevoit ca și eu să-i ajut cum și ei m-au ajutat.
El are o ofertă de la Steaua Roşie. Eu am propunerea pe mail, o propunere mult peste ce poate oferi o echipă din România. Încercam să ne ridicăm și noi la un nivel acceptabil în ceea ce privește remunerația. Când Dani Coman a spus că e o ofertă greu de refuzat, rivalizează și cu cea a Stelei. Astra îi face o ofertă dacă nu peste, cred ca identică cu a Stelei. Președintele Stelei Rosii e la Madrid, au vândut un jucător la Deportivo și vor foarte mult să-l semneze pe Budescu. Eu cred că îl deturnez și îl aduc către Astra. Și asta a fost una din condițiile pe care le-a pus. Dacă ramâi și tu, rămân și eu. Dacă își doreau să mă dea afară, faceau lucrul acesta", a explicat Şumudică, la Digi Sport Special.
Etichete: sumudica , sumudica budescu , budescu sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...