Șumudică pune presiune pe FCSB: "Dacă pierde titlul și anul ăsta... nu știu cum să-i numesc! Cel mai mare eșec"
articol scris de Digi Sport23.04.2021, 13:11
FCSB și CFR Cluj sunt despărțite de un singur punct în clasamentul din Liga 1, după două etape din play-off, însă Marius Șumudică vede o favorită clară în lupta pentru titlu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Șumudică pune presiune pe FCSB: "Dacă pierde titlul și anul ăsta... nu știu cum să-i numesc! Cel mai mare eșec"
Antrenorul, care este liber de contract din martie, după despărțirea de Rizespor, spune că ar fi un eșec uriaș pentru FCSB dacă ar rata titlul și anul acesta. În același timp, Șumudică o vede exclusă pe Universitatea Craiova din lupta la titlu.
- Marius Șumudică a câștigat titlul de campion al României alături de Astra Giurgiu, în sezonul 2015/2016
- FCSB a triumfat ultima oară campionatul în stagiunea 2014/2015. Ulterior, Astra, Viitorul și CFR Cluj, de trei ori, s-au impus.
"Dacă FCSB pierde titlul și anul ăsta... nu știu cum să-i numesc. Dacă, anul ăsta, FCSB nu ia titlul, prin toată conjunctura și tot ce se întâmplă, trebuie să faci greșeli foarte mari să nu iei campionatul. Dacă nu iei, trebuie să-ți pui ștreangul de gât. Craiova e ieșită din cursă, e destul de greu să se mai concentreze și să mai fie focusați să facă rezultate cu cele două echipe.
Îi poate încurca, dar ei sunt și în finala Cupei. Își doresc să salveze acest sezon cu câștigarea unui trofeu, plus că locul 3 nu îl pot pierde, dar nici nu pot urca mai sus. E o luptă între cele două, în care eu cred că FCSB are prima șansa. Nu mă întrebați de ce, că n-o să spun, dar FCSB cred că are prima șansă de departe. Ar trebui să fie campioni înainte de ultima etapă, dar dacă ei vor pierde campionatul, o vor face numai din cauza greșelilor lor.
CFR mi se pare o echipă bună, dar eu așa văd, că, anul ăsta, FCSB are cea mai mare șansă, mai mare decât a avut-o cu mine, când eram la Astra. Dacă anul ăsta nu ia campionatul, e cel mai mare eșec al lor în ultimii 10 ani", a spus Șumudică, la Pro X.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , universitatea craiova , marius sumudica , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...