Şumudică la FCSB? "Ca să-i liniştească p-ăştia!" SONDAJ
26.07.2017, 14:56În relaţia dintre Gigi Becali şi Marius Şumudică s-a produs o modificare evidentă pe finalul campionatului trecut. Iar schimbarea numelui din Steaua în FCSB i-a lăsat antrenorului "rapidist de-o viaţă" o portiţă ca să preia la un moment dat echipa.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
De altfel, dacă voia, Şumudică putea semna cu echipa latifundiarului din Pipera imediat după finalul play-off-ului, când a avut contractul în faţă, dar nu a putut face pasul. Încă!
Atât Becali, cât şi Şumudică au avut grijă să-şi dea numai "calde" în ultima vreme.
"Gigi Becali e cu adevărat generos, singurul investitor adevărat din Liga 1 şi ar merita să câştige trofee", "Da, Şumudică este un antrenor adevărat, de ce n-ar fi o variantă?!".
La prima vedere, reacţiile a două persoane civilizate. N-ar fi vreo surpriză dacă acest gen de afirmaţii n-ar veni după "Această echipă n-am putut şi nici n-o s-o pot înghiţi vreodată, nici cu 5 kilograme de lămâie", ori "În viaţa vieţilor lui, Şumudică să nu se gândească la faptul că poate antrena vreodată Steaua. Păi, ce, am înnebunit?!".
Marţi seară, Dumitru Dragomir a fost vehement: "Alibec trebuie dus puţin la psihiatru. Să-i dea un medicament, ceva, ca să-l liniştească. Astea sunt cupe europene şi ne face de râs! Nu neapărat prin jocul pe care-l face, care e zero tăiat, ci prin comportament. Anul trecut, Astra s-a distrat cu Plzen. Dacă ai adus şase jucători de la Astra, trebuia să-l aduci şi pe Şumudică", a declarat Dragomir, care evident e la curent cu momentul în care doar semnătura lui Şumudică a lipsit de pe hârtiile oferite de Becali.
"Poate că Mitică are dreptate", a reacţionat şi Becali, azi-noapte.
"În orice loc, când nu ai rezultate e normal să te desparţi. Eu nu mă gândesc la lucrul ăsta, nu îmi e frică la Kayseri, dar şi dacă se va întâmpla, nu mă deranjează. Eu am avt mereu de lucru pentru că lumea are încredere în mine, ştie de ce sunt în stare. Obiectivul meu este de a aduce lumea la stadion şi sperăm să terminăm la jumătatea clasamentului", a declarat Şumudică în urmă cu două zile pentru Digi Sport, din cantonamentul în care se află cu echipa turcă.
"Eu sunt antrenor sub contract și nu se pune problema unei veniri la Steaua. Nu știu nici de ce se face asemenea tam-tam. Din ce am văzut eu, Steaua are în continuare șanse de calificare. Îi iubesc prea mult pe toți jucătorii cu care am lucrat și de aceea mă abțin de la orice comentarii", a spus Șumudică pentru Gazetă.
Sondaj inchis
Etichete: steaua , becali , sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...