Video Șumudică, despre salariul lui Alibec la CFR Cluj. Ce spune de Budescu și omul-cheie la echipă: "Nu dormim împreună, ne plac fetele"
articol scris de Digi Sport22.07.2021, 19:10
Denis Alibec este lovitura verii pentru CFR Cluj. Marius Șumudică a contribuit la aducerea sa de la Kayserispor, sub formă de împrumut, însă a dezvăluit că nu putea să îl ia fără un om-cheie din club.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În plus, antrenorul campioanei susține că va implementa sistemul rotației la echipă.
Marius Șumudică: "Există acest sistem al rotației. Ce să fac?"
"Deocamdată nu am implementat niciun sistem și vor fi jocuri când voi juca cu doi atacanți. Și atunci automat voi avea nevoie și de unul pe bancă, nu? Există acest sistem al rotației. Ce să fac? Dacă voi juca din 3 în 3 zile, fiecare va trebui să înțeleagă că îi va veni rândul din când în când.
Vor fi meciuri când vor juca câte doi sau chiar toți trei. Pentru mine, toți trei sunt jucători de valoare, de aceea sunt aici. Până la urmă, am și eu merite. L-am revitalizat pe Omrani, Debeljuh marchează, Chipciu este într-o mare revenire de formă și crește de la joc la joc, asta văd eu.
Petrila, pe zi ce trece, prinde încredere și vă spun că va fi un jucător care va marca cel puțin 7-8 goluri ca și jucător de bandă. Deci uite că există și plusuri la Șumudică, nu numai minusuri", a spus Șumudică.
Marius Șumudică: "Cu mine antrenor, în 60 de meciuri jucate, Alibec a marcat peste 30 de goluri"
"Alibec e foarte bine, îl cunoaște vestiarul, e un jucător de valoare și, în momentul când îl aduci, este respectat de toată lumea. Va fi un plus pentru echipă, un jucător talentat care, cu mine antrenor, în 60 de meciuri jucate, a marcat peste 30 de goluri. Adică la două meciuri să marchezi un gol.
Eu știu ce poate Alibec. A fost nu numai decizia mea, ci și a conducerii. Eu nu am adus niciun jucător la CFR unde să decid de unul singur, cum nici conducerea nu a adus la CFR jucători fără să mă întrebe.
Deci există o relație cu președintele clubului, Marian Copilu, în perioada unei zile, aproape tot timpul. Doar când se duce să doarmă, nu dormim împreună, că nouă ne plac fetele, nu ne plac băieții. În rest, suntem împreună, ne sfătuim", a explicat antrenorul de la CFR Cluj.
Denis Alibec a fost transferat de la Astra la Kayserispor în luna octombrie a anului trecut, pentru 1 milion de euro. În stagiunea trecută, atacantul român a evoluat în 17 partide pentru gruparea turcă și a reușit trei goluri.
Vine și Budescu la CFR Cluj? Ce spune Marius Șumudică
După Alibec, toată lumea se întreba dacă nu cumva ar putea să ajungă și Budescu la CFR Cluj.
"E greu. Budescu are un salariu de un milion de dolari, câștigă foarte mult.
Noi am găsit o soluție și datorită priceperii lui Marian Copilu. Și cu relația mea pe care o am cu patroana de la Kayseri, am reușit să-l aducem pe Alibec în niște condiții senzaționale, cu un salariu mai mic decât mulți care sunt în această cabină, restul suportând turcii. Deci astea sunt loviturile mele. Și cred că ne va ajuta, sunt ferm convins, îl cunosc", a precizat Șumudică.
După ce s-a înțeles cu CFR Cluj, Alibec a vorbit cu Budescu pentru a-l convinge și pe el. Dacă nu va ajunge la CFR Cluj, Budescu ar avea șanse să meargă la FCSB, însă e greu de crezut că Gigi Becali va suporta o parte din salariul său uriaș.
Mijlocașul ofensiv mai are un an de contract cu Damac și spune că nu prea poate pleca.
Etichete: marius sumudica , denis alibec , constantin budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...