Şumudică, deranjat de insinuările lui Negoiţă: "Am fost liniştit la meciul cu Steaua pentru că m-am pastilat!"
16.03.2016, 20:08Marius Şumudică i-a răspuns lui Ionuţ Negoiţă, cel care afirmase că tehnicianul Astrei a fost nefiresc de liniştit la partida din campionat cu Steaua.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
O fire extrem de vulcanică, Şumudică nu s-a mai manifestat în stilu-i caracteristic la înfrângerea de la Piteşti, din campionat, scor 2-0 pentru Steaua. "Prestaţia" tehnicianului i-a atras atenţia patronului lui Dinamo, care a fost nedumerit de atitutinea antrenorului liderului. Prin comparaţie, în timpul disputei contra "câinilor", Şumi a fost un vulcan.
Intrat în direct la Fotbal Club, tehnicianul s-a arătat deranjat de suspiciunile numărului unu din Ştefan cel Mare şi a explicat de ce duminică, împotriva Stelei, a fost mult mai calm decât de obicei.
"Nu ştiu ce vrea să insinueze....Dacă vii şi spui că Şumudică e liniştit la meciul cu Steaua trebuie să fii...nici nu ştiu cum să spun. Hai să vă spun adevărul: m-am pastilat puţin la meciul cu Steaua, pentru a nu avea probleme. La partida cu Dinamo, am uitat să iau acele pastile de inimă şi am avut pulsul mult mai mare. Asta s-a întâmplat", a mărturisit Şumudică, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
Problemele cu inima avute de Şumudică l-au împiedicat în returul sezonului regulat să termine pe bancă confuntarea cu Dinamo. Atunci, el a plecat în minutul 70 la Spitalul Militar pentru a primi primul ajutor.
Etichete: sumudica , sumudica steaua , sumudica astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...