Şumudică atacă FRF, după ce a aflat că poate fi suspendat în Europa: "M-au arestat direct"
16.05.2016, 00:01Marius Şumudică s-a dezlănţuit la adresa Federaţiei Române de Fotbal, după ce a aflat că forul va trimite mai departe, la FIFA şi UEFA, cazul său legat de pariuri. Acest lucru îi poate aduce şi suspendarea din cupele europene. Tehnicianul Astrei a vorbit şi despre alte cazuri celebre din fotbalul european.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Am tot tăcut până acum, dar arde carnea pe mine. Eu sufăr în momentul de față. Eu am înțeles că mâine vor transmite la FIFA și UEFA decizia în cazul meu pentru a nu putea activa nici în cupele europene. Dacă ei nu apelau la FIFA și UEFA puteam sta pe bancă la meciurile din Liga Campionilor.
Noi suntem mai catolici decât Papa. Pe Buffon, Calciopoli, nu știu ce... Conte la fel a luat campionatul cu Juventus și nu s-a mai întâmplat nimic. M-au arestat direct. Nu mi-au dat cu suspendare, nu mi-au dat nimic. La prima abatere ei m-au arestat. De la primul meci din sezon voi fi suspendat 50 și ceva de zile. Nu voi putea intra în contact cu nimeni din echipă. Mi-au luat dreptul la muncă. Cum să-mi interzică mie să fac orice legat de fotbal?! Crezi că pe FIFA o interesează de Șumudică? O să le dea un răspuns și o să le zică să-și rezolve singuri problemele.
Am vrut să intru la domnul Burleanu și am fost oprit de paznici. Mi-a zis că se poate interpreta, nu am avut ce să vorbesc. Voiam să-i explic. Sunt om corect, dar nu-mi poți da pușcărie de la început că nu m-ai prins cu cocaină. Există oameni în FRF care spun că regulamentul e greșit. Au zis că acest articol 38 care se leagă de suspendarea unui om de fotbal e greșit pentru oamenii care sunt interziși", a declarat Șumudică pentru radiosport1.ro.
După decizia de suspendare pentru două luni a lui Şumudică, acesta va putea antrena şi sta pe bancă la Supercupa României. Începând cu prima etapă a noului sezon din Liga 1 va intra în vigoare sancţiunea lui Şumudică.
Suspendat iniţial pentru 6 luni, din cauza faptului că a pariat pe meciuri din Liga 1, Marius Şumudică a rămas cu doar două luni de suspendare, după ce a depus recurs. Deoarece executase deja o săptămână din sancţiune, antrenorul campioanei mai urmează să efectueze o lună şi 3 săptămâni de suspendare.
Etichete: frf , marius sumudica , fifa , uefa , burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...