Șumudică a dat detalii despre echipa unde ar putea ajunge: "În maxim două săptămâni voi semna"
22.05.2017, 12:09Partida cu FC Voluntari din finala Cupei României va fi ultima pentru Marius Șumudică pe banca Astrei Giurgiu. Antrenorul de 46 de ani își încheie mandatul la fosta campioană a României și e pregătit pentru o aventură în străinătate. Ofertat și de FCSB, tehnicianul este dorit de o trupă din străinătate care va evolua în cupele europene.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Contactat telefonic în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal, Marius Șumudică a dat detalii despre echipa unde ar putea ajunge după ce își va încheia socotelile cu Astra.
"Am foarte multe promisiuni, contacte, dar de la a te suna cineva și până a semna un contract este foarte mult. Oricum, eu nu pot să stau departe de fenomen și mi-e frică să nu iau o decizie pripită sau proastă. Vreau să merg la o echipă din străinătate și cred că în maxim două săptămâni voi semna și un contract.
Există o variantă și din Golf, dar nu vreau să merg acolo, vreau în Europa. Nu sună rău echipa care mă vrea. Nu te gândi la cine știe ce. Nu am eu față de Primera, sau mai știu eu ce. E un campionat bun, o echipă calificată în cupele europene și care vrea performanță. Nu e nimic bătut în cuie. Se alege între mine și un alt antrenor. Am avut discuții cu cei de acolo, ne-am întâlnit. Sper să mă aleagă pe mine. M-am apucat de slăbit ca să arăt bine" a dezvăluit antrenorul Astrei.
Întrebat de către Dan Filoti dacă viitoarea sa echipă va fi una din Portugalia, antrenorul a mai oferit câteva detalii, însă a precizat ca viitoarea sa destinație nu va fi prima ligă lusitantă.
"Am jucat doi ani prin Portugalia și mă descurc cu limba. Ce bine m-am simțit eu la Maritino. Portugalia e o țară de vis, dar nu se pune problema. Este o echipă care are în componență mulți brazilieni și portughezi și acesta a fost un criteriu pentru a intra în discuții cu ei, faptul că știu limba" a încheiat antrenorul care a câștigat campionatul și Supercupa României cu Astra Giurgiu.
Etichete: marius sumudica , astra giurgiu , sumudica oferta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...