Şumi, atac dur la Steaua: "Ce e acolo, Legiunea Străină? Noi suntem în Europa"
24.01.2017, 22:11Marius Şumudică a lansat un atac total către Steaua şi Helmuth Duckadam, după ce Constantin Budescu a ales să joace pentru Astra, refuzând oferta lui Gigi Becali.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După ce portarul legendar al "roş-albaştrilor" a afirmat că "Budi" nu a ajuns sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf din cauza comodităţii, Şumudică i-a răspuns.
"Transmiteţi-i domnului Duckadam că el este mult mai comod decât Budescu! Ce presiune e la Steaua sau cum se mai cheama echipa asta? Mă face să vorbesc despre comoditatea lui! Ce presiune să fie la Steaua? Ei nu sunt în Cupa României, nu sunt în primăvara europeană. Noi suntem în primăvara europeană, în Cupa României şi tragem la titlu.
Ce pregătire fizică se face la Steaua? Trag ăia tiruri, ce se întâmplă acolo? Vi se pare că suntem nepregătiţi fizic? Noi i-am bătut şi anul ăsta şi anul trecut. Ce tot o dăm atât cu pregătirea fizică? Zici că acolo e Legiunea Străină, îi pregăteşte să-i trimită în Afganistan. Să-şi vadă de treaba lor şi să se uite în ograda lor!", a spus tehnicianul Astrei, pentru Sport.ro.
"La Steaua e o presiune foarte mare. Aici urma să facă o pregătire foarte grea. Cred că a câştigat o sumă bună la chinezi care să-i permită să stea liniştit la Astra. A fost o chestie de comoditate, nici dacă îi dădea un milion de dolari nu venea", - Helmuth Duckadam.
200.000 de euro la semnătură, 20.000 pe lună şi încă 100.000 de euro la începutul fiecărui nou an din contractul de 3 ani şi jumătate îi oferea Steaua lui Budescu. Mai mult, fotbalistul avea şi prime de obiectiv: 150.000 de euro pentru calificarea în grupele Champions League şi 50.000 de euro pentru accederea în grupele Europa League.
Etichete: steaua , marius sumudica , duckadam , budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...