Exclusiv ”Sub comanda lui, Man și Coman au arătat lucruri excepționale!”. Tehnicianul lăudat de MM Stoica
03.01.2020, 22:33FCSB a avut parte de un final de an 2019 foarte bun, astfel că echipa a terminat prima parte a sezonului pe locul al treilea. La acest parcurs spectaculos un rol important l-a avut Bogdan Argeș Vintilă, numai că MM Stoica spune că și Mirel Rădoi a avut un rol important.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Directorul sportiv al roș-albaștrilor l-a lăudat pe actualul selecționer pentru modul în care a lucrat cu tinerii jucători la naționala de tineret a României U21.
”Sub comanda lui Rădoi, Man și Coman au arătat lucruri excepționale la U21. Mai nou, chiar și Oaidă și Moruțan și chiar și Andrei Vlad, care la noi, la prima echipă a mai avut evoluții oscilante, la echipa națională U21 uite că ține pe bancă un portar care este titular în Liga 1, și a avut evoluții apreciate într-o anumită perioadă, Aioani”, a spus MM Stoica, pentru Digi Sport.
Coman l-a încântat și pe Gigi Becali: ”A început să facă niște lucruri de senzație. E ca Neymar!”
Gigi Becali a anunțat care jucător va pleca primul de la FCSB, dintre Coman și Man. ”Mbappe” e mai nou comparat cu Neymar de către patronul roș-albaștrilor. ”La început mi-a plăcut mai mult Man, care nu pierdea mingea.
Acum, Coman, nu numai că nu pierde mingea, dar a început să facă niște lucruri de senzație, genul lui Neymar, păstrând proporțiile. Eu cred că Florinel Coman va pleca primul”, a spus Becali, la Look TV.
În vârstă de 21 de ani, Coman și-a început cariera la Brăila. Acesta a fost luat de Gică Hagi la Academia sa în 2011 și a debutat la prima echipă a celor de la Viitorul în 2016.
În 2017, Coman a fost cumpărat de FCSB, iar Gigi Becali a plătit pentru el 3 milioane de euro. Coman este un jucător polivalent și poate evolua pe toate pozițiile în linia de atac.
Etichete: mirel radoi , florinel coman , dennis man , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...