Strategie low-cost. Becali i-a transmis lui Reghe care e politica de transferuri a Stelei
16.05.2014, 09:27Laurenţiu Reghecampf a adus Stelei titlurile 24 şi 25 în primii doi ani petrecuţi pe banca grupării din Ghencea. Antrenorul a afirmat că este decis să-şi ducă la bun sfârşit înţelegerea cu formaţia roş-albastră, care mai este valabilă până în vara lui 2015, şi ţinteşte din nou campionatul, în sezonul viitor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Până atunci însă, tehnicianul campioanei are alte obiective: Cupa României şi calificarea în grupele UEFA Champions League. Dacă pentru a-l îndeplini pe primul Steaua trebuie să mai treacă doar un hop, finala cu Astra, pentru a accede din nou în grupele celei mai importante competiţii europene intercluburi roş-albaştrii sunt nevoiţi să treacă de două tururi preliminare şi de play-off. Vestea bună este că gruparea din Ghencea va fi cap de serie în aceste faze ale competiţiei.
Mesaj clar de la Becali
Pentru o nouă calificare în grupe, Steaua trebuie să se întărească în vară, lucru recunoscut şi de antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Veştile primite însă de la patronul Gigi Becali nu sunt deloc îmbucurătoare. Doar o mică parte din suma încasată în acest sezon - aproximativ 40 de milioane de euro - va fi reinvestită, scrie Gazeta Sporturilor. Sursa citată scrie că din închisoare finanţatorul a stabilit politica de transferuri pentru această vară: "Luaţi ce vreţi, dar să fie ieftin", a fost mesajul clar pe care Becali i l-a transmis lui Reghecampf.
Ca şi în vara trecută, roş-albaştrii se vor orienta spre jucători liberi de contract sau vor căuta variante de a împrumuta fotbalişti. Până acum, singura achiziţie certă este cea a fundaşului stânga Alin Toşca, de la Viitorul. Campioana negociază şi cu brazilianul Guilherme, a cărui înţelegere cu Petrolul expiră la finalul acestui sezon.
În urmă cu un an, Steaua a cheltuit 1,5 milioane de euro pe transferurile lui Varela (1 milion de euro) şi Neagu (500.000 de euro) şi a reuşit să-l împrumute pentru un an pe Federico Piovaccari, de la Sampdoria. Tot atunci a mai fost adus gratis şi Kapetanos. Acum, pe lista de achiziţii se află Ţucudean şi Antal, dar Reghecampf caută întăriri şi pentru posturile de portar şi fundaş dreapta.
Etichete: steaua , transferuri , laurentiu reghecampf , gigi becali , transferuri steaua , politica steaua , buget steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...