Strategia lui Dică pentru Europa începe cu Viitorul. "Sunt nevoit să schimb, unii jucători nu vor fi în lot"
08.09.2017, 12:52FCSB va întâlni Viitorul în etapa a 9-a a Ligii 1. Partida se va disputa la Ovidiu și este una extrem de importantă pentru cele două echipe. Roș-albaștrii vor să rămână în plasa celor de la CFR și chiar să-i depășească, în timp ce echipa lui Hagi speră să treacă peste începutul mai puțin bun de sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă Viitorul a pierdut mulți jucători, iar echipa nu mai este cea din sezonul trecut, Nicolae Dică își avertizează jucătorii că nu vor avea parte de un meci ușor și a lăsat de înțeles că va menaja mai mulți jucători.
”Vom întâlni campioana României, o echipă care a schimbat foarte mulți jucători. Nu a avut un început foarte bun de campionat, dar sunt o echipă cu jucători dornici de performanță și ne va aștepta un meci foarte greu mâine. Sunt o echipă care controlează foarte mult jocul, dar eu cred că putem să câștigăm acest joc.
Nu au nicio clauză în contract să nu joace cu Viitorul, veți vedea mâine ce va fi. Eu am o strategie pentru aceste jocuri și cu siguranță unii din ei nu vor fi în lot. Jucăm din 3 în 3 zile și este foarte greu să folosești același 11 mereu și voi fi nevoit să schimb anumiți jucători de la meci la meci”, a declarat Nicolae Dică, în conferința de presă premergătoare meciului cu Viitorul.
Tehnicianul roș-albaștrilor a dezvăluit că va menaja mai mulți jucători la meciul cu echipa lui Gică Hagi și a lăsat de înțeles că jucătorii veniți de la Viitorul nu vor face parte din lot, așa cum, de altfel, a anunțat și Gigi Becali.
”Jucătorii de la Viitorul au fost și la echipa națională, au jucat două meciuri, vineri și luni, și am considerat ca unii din ei să nu facă parte din lotul pentru meciul cu Viitorul.
Oricine intră pe teren trebuie să dea totul pentru a câștiga jocul cu Viitorul, dar și cel cu Plzen. Atâta timp cât sunt la Steaua înseamnă că au valoare și trebuie să demonstreze asta pe teren”, a mai spus Dică.
În sezonul precedent cele doua echipe s-au luptat pentru titlu până în ultima etapă, iar câștig de cauză a avut echipa lui Gică Hagi. Ulterior cei de la FCSB au mers la TAS considerând că decizia LPF de a da titlul celor de la Viitorul nu a fost corectă, cele două echipe terminând la egalitate de puncte, dar Tribunalaul de Arbitraj Sportiv nu a schimbat decizia Ligii, astfel că duelul din acest weekend se anunță unul destul de încins.
Partida dintre Viitorul și FCSB se va juca sâmbătă, de la ora 20:30, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , nicolae dica , viitorul , dica viitorul , dica steaua , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...