”Stop!”. Adrian Mititelu pregătește o ”politică revoluționară” după incidentul fără precedent de la Sfântu Gheorghe
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 22:24
U Craiova 1948 va pierde, aproape sigur, la ”masa verde” meciul cu Sepsi, oprit din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Mititelu, patronul clubului, a anunțat că ”era suporterilor” la U Craiova 1948 s-a încheiat și că va pune la punct o ”strategie revoluționară” menită să împiedice manifestările agresive, fizice sau verbale, ale ultrașilor.
Adrian Mititelu pregătește schimbări după incidentul de la Sfântu Gheorghe
”Gata, băieți, stop! S-a terminat era ultrașilor care depășesc limitele! De acum înainte, politica clubului U Craiova 1948 va fi revoluționară. S-a terminat cu înjurăturile, cu jignirile și cu violențele. Toate au un final, se schimbă totul.
Eu vă garantez că, indiferent de consecințe, aici se vor schimba multe. Chiar dacă aceste schimbări vor dura doi-trei ani.
Va avea cine să se ocupe de ei. Există organe abilitate în această țară. Nu se poate să fie încălcată ordinea publică de unul sau de altul. Era acestor galerii a apus.
Sunt ultimele zvâcniri ale unor indivizi care cred că ei pot impune politica cluburilor, care cred că sunt mai presus de lege și ordine și care au fost tolerați. Au creat prăpăd.
Acest curent trebuie oprit prin intervenția legislativului, a Guvernului. FRF nu are capacitatea. Statul trebuie să se implice mai bine. S-a depășit cu mult limita legală”, a spus Adrian Mititelu, în cadrul unei conferințe de presă.
Adrian Mititelu și-a schimbat discursul
Inițial, Adrian Mititelu a susținut că echipa sa nu trebuie să piardă meciul cu Sepsi la ”masa verde”, întrucât nu și-a asumat prezența fanilor la meci.
Ulterior, omul de afaceri și-a schimbat discursul și s-a recunoscut înfrânt, după ce a aflat că unul dintre angajații săi a semnat un document prin care U Craiova 1948 își asuma eventualele daune produse de fani.
Etichete: adrian mititelu , suporteri u craiova 1948 , sepsi - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...