Stoican, susținut de Negoiță la Dinamo. ”A luat echipa de pe 11 și a dus-o pe 4”
23.04.2014, 12:47Ionuț Negoiță este convins de calitățile de tehnician ale lui Flavius Stoican și spune că antrenorul va continua pe banca tehnică a roș-albilor și în sezonul viitor.
Dinamo are mari șanse de a termina actualul sezon al Ligii 1 pe locul patru, poziție care ar asigura prezența roș-albilor și în tururile preliminare din UEFA Europa League.
În aceste condiții, Ionuț Negoiță, principalul finanțator al celor de la Dinamo, este mulțumit cu realizările fotbalistice ale echipei, precum și cu activitatea pe care a derulat-o Flavius Stoican.
Antrenorul, în vârstă de 37 de ani, a primit confirmarea din partea principalului factor de decizie că-și va continua munca începută în acest sezon.
”Stoican este un antrenor de nivel înalt. El a luat Dinamo de pe un loc 11, a dus echipa până pe poziția a patra și poate mult mai mult de atât”, a spus Negoiță la sptfm.ro.
De asemenea, omul de afaceri s-a declarat mulțumit de rezultatele echipei din ultima vreme și spune că el a salvat clubul de la faliment.
”Eu am venit la Dinamo când clubul era aproape de faliment. Dinamo a intrat într-o altă epocă. Eu am venit bine intenționat, aducând mulți bani. Au fost mulți acționari care au adus clubul în această situație.
După șase ani de locul șase, eu îmi doresc acum locyul patru. Steaua a avut nevoie de șapte ani să ajungă unde este”, a mai spus Negoiță.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Etichete: negoita dinamo , flavius stoican , stoican dinamo , stoican negoita dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...