Stoican clarifică incidentul de la ultimul meci: 'Am fost jignit şi eu, şi jucătorii'
12.04.2014, 16:29Suspendat după incidentele de la Ploieşti, când a fost eliminat în timpul meciului cu Petrolul, Flavius Stoican a privit partida Dinamo-Oţelul (3-1, VIDEO AICI), din etapa trecută a Ligii 1, din loja stadionului din Ştefan cel Mare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Imediat cum arbitrul Adrian Comănescu a fluierat pentru pauză, la scorul de 0-1, mai mulți suporteri i-au reproșat lui Stoican evoluția mai puțin convingătoare a favoriților. Antrenorul a ripostat de la distanță, însă spiritele s-au calmat în cele din urmă (VIDEO AICI). Într-un interviu acordat pentru Digi Sport, tehnicianul roş-albilor a ţinut să clarifice lucrurile, după incidentul petrecut la partida cu Oţelul.
"Concret, în pauza meciului a fost o singură persoană care mi-a adus jigniri şi mie, dar în special jucătorilor. Chiar nu trebuia. Am fost jignit şi eu şi jucătorii, mai ales aceşti jucători care au reuşit să marcheze. Chiar dacă au fost acele jigniri, nu trebuia să reacţionez aşa, dar nu a fost vorba de un grup de suporteri, nu a fost vorba de mai mulţi, a fost vorba de o singură persoană. Dar pot să vă spun că a trecut acel meci, mi-aş dori să am o discuţie cu acel băiat. Eu sunt omul care sunt deschis la dialog cu oricine despre fotbal şi ţin cont de părerile oamenilor, dar atunci mi s-a părut prea deplasat. Nu era vorba doar de critici, ci si de jigniri, dar a trecut, sunt omul care uită, nu sunt un tip ranchiunos. Cu prima ocazie, chiar aş vrea să am o discuţie cu acel băiat", a declarat Flavius Stoican, pentru Digi Sport.
În acestă etapă, Dinamo joacă în deplasare, cu Ceahlăul, duminică, de la 20:45, în direct la Digi Sport 1. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro, dar şi pe mobil, pe m.digisport.ro.
Etichete: dinamo , otelul , flavius stoican , loja , scandal stoican suporteri , stoican dinamo otelul fan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...