Steliştii nu se pun de acord. Becali: "Ne trebuie atacant!" / Argăseală: Nu se pune problema să mai vină"
10.08.2015, 09:53VIDEO Steaua - Dinamo 0-0. Derby de România s-a încheiat indecis și nemulțumirea a fost vizibilă în rândul campionilor en titre la finalul partidei transmise ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
"Nu sunt mulțumit de rezultat. Evident nu e nimeni mulțumit cu un egal cu Dinamo, mai ales că Dinamo nu a arătat nimic. Trebuia să batem în meciul de azi. Avem meciuri grele, trebuie să ne gândim la disputele cu Astra, ASA, Rosenborg. Nu avem timp să ne gândim la meciul care a trecut pentru că vine celălalt peste două zile, ne bate la ușă" a declarat președintele Argaseală.
Oficialul roș-abaștrilor nu impărtășește însă opinia finanțatorului Gigi Becali, cel care a spus că echipa lui Rădoi are nevoie de întăriri în compartimentul ofensiv. "Din păcate nu avem atacant. Ne trebuie un atacant. Ne trebuie atacant, pentru că nu are cine să marcheze goluri" a anunțat patronul campioanei.
Argăseală e convins că de vină pentru randamentul scăzut al oamenilor din ofensivă este programul încărcat al Stelei din startul campionatului.
"Steaua are atacanți, ați văzut chiar foarte bine că nu avem nicio problemă. Nu cred că se pune problema să mai vină încă un atacant. Poate Tade a fost puțin obosit după meciul de la Partizan și celelalte meciuri și are niște probleme fizice. Știam că este o perioadă de foc de pe 8 iulie până pe 30 august. Nu avem niciun fel de pauză. Toate săptămânile sunt pline din 3 în 3 zile. Asta este competitia, acesta este calendarul. Fotbalul cere sacrificii fizice și de altă natură Intrarea lui Tudorie a înviorat atacul" a adăugat Argăseală. Rămâne însă de văzut ce va decide conducerea campioanei în viitorul apropiat.
Chiar dacă Steaua a fost eliminată în turul 3 preliminar din Liga Campionilor, Argăseală are încredere în forța echipei pregătite de Rădoi. "Avem un lot foarte bun, un antrenor extraordinar de bun, un grup foarte unit și probabil că începutul de campionat, ca de obicei, nu este chiar în modul în care ne-am dorit".
Derby de România a fost urmărit din tribune de aproape 30 de mii de fani însă roș-albaștrii nu au beneficial de suportul galeriei spre deosebire de rivalii din Ștefan cel Mare. Argăseală s-a declarat mulțumit de numărul fanilor prezenți în tribunele Arenei Naționale dar i-a și taxat pe suporterii lui Dinamo, care au aruncat cu petarde pe teren.
"Păcat că fanii lui Dinamo nu au uitat să dea cu petarde și fumigene și asta o să îi coste cu siguranță. 30 de mii de oameni sunt un semn bun mai ales în august, cand multă lume este în concediu .Trei sferturi de stadion a susținut Steaua. Fanii se apropie, ne bucurăm că au reușit să vină și că au înțeles că am pierdut într-un mod demn la Partizan" a încheiat Argăseală.
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , steaua-dinamo , digisport , gigi becali , valeriu argaseala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...