Video&Foto Steliștii au fost pedepșiți la antrenament! Imagini de la şedinţa de pregătire a roş-albaştrilor
11.03.2017, 12:45Steaua va juca primul meci din play-off-ul Ligii 1 pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj. Roș-albaștrii vor începe play-off-ul de pe locul 2, cu 24 de puncte, două mai puțin decât Viitorul, liderul campionatului la finalul sezonului regulat, dar cu două mai multe decât adversara de mâine. Ardelenii ocupă poziția a patra, cu 22 de puncte.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși rezultatele din ultima vreme nu au fost cele așteptate, atmosfera la antrenamentele conduse de Laurențiu Reghecampf este una destul de bună. Steliștii s-au ținut de glume în timpul ședinței de pregătire, dar au fost și pedepsiți de către antrenorul secund. Alibec și compania au fost puși să facă flotări, drept pedeapsă pentru că au pierdut mingea în tipul exercițiilor pe care le aveau de făcut.
Galerie Foto
”Știm că ne așteaptă un meci destul de greu, cum a fost și cel din retur, dar suntem încrezători că de această dată vom reuși să câștigăm. Eu m-am adaptat foarte repede datorită colegilor, datorită faptului că ştiam deja anumiți jucători. Sunt destul de bine acum, așteptăm să înceapă play-off-ul”, a declarat Mihai Bălașa, în conferința de presă premergătoare partidei cu CFR.
Cele două formații s-au mai întâlnit o dată în acest an, în returul sezonului regulat. Partida s-a disputat la Cluj și s-a încheiat 1-1. În meciul tur din sezonul regulat, CFR-ul s-a impus pe Arena Națională cu scorul de 2-1.
Pentru a fi sigur că jucătorii săi vor fi sută la sută concentrați asupra jocului de duminică, Reghe și-a băgat jucătorii în cantonament încă de vineri.
Partida dintre Steaua și CFR se va disputa duminică, 12 martie, de la ora 20:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , antrenament steaua , steaua cfr , mihai balasa , balasa cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...