Steaua și Dinamo se luptă pentru Budescu! Atuul roș-albaștrilor: ”Îl aștept și pe el aici”
18.12.2016, 14:19Constantin Budescu este unul dintre cei mai curtați jucători în această pauză de iarnă. Aflat sub contract cu chinezii de la Dalian Yifang, mijlocașului de 27 de ani îi expiră împrumutul la Astra, dar se pare că acesta nu mai vrea să meargă în China, astfel că va căuta o soluție să-și rezilieze contractul, sau să fie lăsat împrumut în Liga 1 și în 2017.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Granzii” campionatului au pus deja ochii pe el. Cei mai insistenți par a fi cei de la Steaua, echipă care l-a dorit și în vară. De altfel, finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, susține că are promisiunea mijlocașului că va veni sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, jucătorul recunoscând și el discuțiile.
Un alt atuu al vicecampioanei pentru achiziționarea lui Budescu ar putea fi faptul că la Steaua evoluează foștii săi colegi de la Astra, Enache, Boldrin și De Amorim, iar din această iarnă și Denis Alibec, jucător cu care la echipa campioană s-a înțeles excelent.
William De Amorim face lobby pentru Budescu și-l așteaptă și pe acesta la Steaua, odată cu Alibec, jucător pentru care roș-albaștrii au plătit 2,04 milioane de euro.
”Alibec este un jucător foarte bun și când o să vină o să ne ajute foarte mult. Îl aștept și pe Budescu, e un jucător foarte bun. Unul dintre cei mai buni din România”, consideră De Amorim.
În afară de Steaua, jucătorul de 27 de ani mai este dorit și de Dinamo. Ioan Andone a vorbit și el despre posibilitatea de a-l lua pe cel poreclit odată "Sărmăluţă", dezvăluind că a discutat deja cu jucătorul în acest sens.
"Am vorbit şi eu cu el la meciul din Cupă. Sunt foarte rari fotbaliştii precum Budescu în campionatul românesc. I-am făcut o ofertă şi în vară, dar a preferat Astra", a dezvăluit Ioan Andone, într-o conferință de presă.
”Nu m-am gândit ce o să fac, probabil o să merg în vacanță în prima fază și din ianuarie o să discut cu cei din China. S-au schimbat multe acolo, antrenorul, conducătorii, nu știu dacă mă vor sau nu. O să discut problema asta după ce termin cu Astra și vom vedea ce va fi. Orice e posibil.
Am avut o discuție cu domnul Becali, m-a sunat și i-am spus că o să-mi revin mai bine aici, la Astra. I-am spus că din iarnă vom vedea. Sunt dispus la discuții”, a declarat Budescu, la finalul partidei cu Steaua.
22 de meciuri are Budescu pentru Astra, în acest sezon, în toate competițiile, dintre care 14 în Liga 1, unde a marcat de 4 ori, 1 în Cupa României, 1 în Cupa Ligii, unde a marcat odată și 6 în cupele europene unde a înscris un gol.
1 milion de euro este cota de piață a lui Budescu, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , dinamo , astra , constantin budescu , budescu steaua , william de amorim , de amorim budescu , andone budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...