Steaua și Dinamo s-au blocat reciproc. 1-1, cel mai întâlnit scor în Derby de România
02.03.2014, 16:44Rezultatul înregistrat sâmbătă seară în Ghencea, în derby-ul Steaua - Dinamo, este unul care tinde a deveni marcă înregistrată în derby-ul României.
Golul marcat de Claudiu Keșeru în minutul 89 al partidei Steaua - Dinamo a făcut ca scorul final să fie 1-1 (DETALII AICI și VIDEO), chiar dacă acesta nu le-a convenit niciuneia dintre formații. Roș-albii își reproșează faptul că n-au fost în stare să păstreze avantajul de pe tabelă, în timp ce steliștii sunt încurcați din cauza prestației sub așteptări din derby.
Până la urmă, s-a terminat 1-1, un scor care tinde să devină familiar în Derby de România. Și asta pentru că de 1 martie 2014 s-a întâmplat pentru a 23-a oară ca Steaua și Dinamo să încheie meciul direct cu acest rezultat.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Alte date interesante legate de Steaua - Dinamo
# a 23-a oară când cele două mari rivale s-au întâlnit sâmbăta.
# trei debutanți la fiecare echipă: Varela, Sânmărtean și Keșeru (Steaua) și Șerban, Lazăr și Asanovic (Dinamo).
# Flavius Stoican a debutat ca antrenor în Derby de România, în timp ce Laurențiu Reghecampf a fost la al patrulea meci, dar la primul fără victorie.
# Grigore și Keșeru, la primele reușite într-un Steaua - Dinamo.
# 10 goluri a primit Tătărușanu de la Dinamo.
# 13 goluri a marcat Dinamo din penaltyuri în confruntările cu Steaua, dintr-un total de 25 de lovituri de la 11 metri.
# 100 de apariții a bifat Lukasz Szukala în Liga 1.
VIDEO Steaua - Dinamo 1-1
Etichete: steaua , dinamo , steaua-dinamo , 1-1 cel mai intalnit scor din derby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...