Steaua și Dinamo au fost amendate după Derby de România cu 50.000 de lei
07.03.2014, 19:24Comisia de Disciplină a FRF a decis, vineri, ca grupările Steaua şi Dinamo să fie amendate cu 35.000 de lei, respectiv 15.000 de lei, pentru problemele de la meciul disputat săptămâna trecută, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Au primit doar amendă, pentru că Steaua şi-a luat toate măsurile organizatorice şi nici nu au fost amendaţi de Jandarmerie pentru spectacolul pirotehnic de la începutul partidei", susțin surse din cadrul comisiei, potrivit Prosport.
Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, la 1 martie, pe teren propriu, în compania echipei Dinamo Bucureşti, în derby-ul etapei a XXI-a a Ligii I.
În timpul partidei, galeriile ambelor echipe au folosit sute de torţe şi petarde, unele dintre ele fiind aruncate pe terenul de joc. Fanii au folosit torţe şi petarde deşi înaintea derby-ului purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, declarase că spectatcolul pirotehnic programat de galeria Stelei a fost interzis, deoarece firma organizatoare nu a putut prezenta documentele de provenienţă ale obiectelor pirotehnice.
VIDEO Spectacolul galeriilor de la Steaua - Dinamo
Luni, Comitetul de Urgenţă al Ligii Profesioniste de Fotbal a decis interzicerea folosirii sub orice formă a materialelor pirotehnice la meciurile din Liga I, măsură luată pentru siguranţa spectatorilor, jucătorilor şi oficialilor.
Nu mai puţin de 31 de suporteri, 22 stelişti şi 9 dinamovişti, au fost sancţionaţi de forţele de ordine pentru diverse infracţiuni la derby-ul dintre Steaua şi Dinamo (1-1), desfăşurat sâmbătă, pe Stadionul ''Steaua'' din Bucureşti.
Etichete: steaua , dinamo , derby , amenzi , torte , spectacol pirotehnic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...