Steaua şi-a stabilit amicalele din Turcia. Cum va arăta primul 11 al lui Reghe
08.10.2013, 09:36Steaua a plecat în Antalya, pentru un cantonament de o săptămână (DETALII AICI), în cadrul căruia va disputa două partide amicale, cu Şahtior Doneţk şi campioana Irakului, Al Shorta.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Meciul cu echipa lui Mircea Lucescu va avea loc vineri, iar cel cu Al Shorta este programat duminică.
Din lotul deplasat în Antalya nu fac parte Ciprian Tătăruşanu, Iasmin Latovlevici, Florin Gardoş, Alexandru Bourceanu, Cristian Tănase, Lukasz Szukala, Daniel Georgievski şi Valentin Cojocaru, convocaţi la echipele naţionale.
În schimb, Stefan Nikolic şi Alexandru Chipciu, ambii reveniţi după accidentări de lungă durată, fac parte din lotul Stelei care a plecat în Turcia.
Laurenţiu Reghecampf va avea ocazia să le dea o şansă şi celor care au evoluat mai puţin în acest sezon. În echipa roş-albaştrilor vor apărea nume noi, singurii obişnuiţi ai primului 11 fiind Adrian Popa şi Federico Piovaccari. Primul nu a fost convocat de Victor Piţurcă pentru meciurile de calificare la CM 2014 cu Andorra şi Estonia, din cauza formei slabe, iar antrenorul Stelei vrea să-l forţeze, tocmai pentru ca micuţul mijlocaş să-şi reintre în mână.
Vârful italian, care a înscris cu regularitate în ultimele meciuri, devenind cel mai bun debutant în atacul Stelei din ultimii 10 ani (DETALII AICI), va fi păstrat şi el în prima echipă cu Şahtior, în detrimentul lui Kapetanos, însă, cel mai probabil, grecul va fi titular cu Al Shorta. Chipciu şi Nikolic sunt şi ei aşteptaţi să apară pe teren, însă Reghecampf nu-i va forţa, ci va miza pe ei maximum o repriză.
Cum va arăta Steaua în amicale: Niţă - Râpă, Bratu, Varela, Pîrvulescu - Filip, Neagu - Ad. Popa, Iancu, Ad. Cristea - Piovaccari
Etichete: steaua , cantonament , amicale steaua , antalya , amicale steaua antalya , cu cine joaca steaua in antalya , steaua antalya echipa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...