Steaua se reinventează! După Reghe, roș-albaștrii își pot pierde mai mulți titulari
24.05.2014, 10:04Laurențiu Reghecampf a semnat cu Al-Hilal (DETALII AICI), Latovlevici este curtat de Dinamo Zagreb, iar Tătărușanu merge la Fiorentina. Pintilii și Tănase pot pleca, de asemenea, din Ghencea.
Steaua nu a încheiat sezonul 2013-2014 așa cum își dorea, ci cu un eșec în finala Cupei României, acolo unde a fost învinsă de Astra la loviturile de departajare (DETALII AICI). Campionii au intrat în vacanță, cu excepția jucătorilor de la loturile naționale, așa că mulți dintre ei își fac deja planuri pentru viitor.
Așadar, este clar că la Steaua va urma o reconstrucție, pentru că sunt mai mulți jucători care ar dori un transfer în străinătate. Imediat după finalul partidei cu giurgiuvenii, Reghecampf a menținut suspansul în privința viitorului său și a spus că va lua o decizie doar după ce va sta de vorbă cu Gigi Becali, însă la doar câteva ore distanţă a parafat un contract pe doi ani cu Al-Hilal.
După antrenor, roș-albaștrii se pot despărți și de mai mulți jucători de bază. Unul dintre aceștia, Iasmin Latovlevici, a primit o ofertă concretă din partea croaților de la Dinamo Zagreb (DETALII AICI), ai căror reprezentanți au fost prezenți la finala de pe Arena Națională.
Și Ciprian Tătărușanu va pleca în această vară de la Steaua, iar toate detaliile converg către un transfer la Fiorentina, mai ales că și Helmuth Duckadam, președintele de imagine al roș-albaștrilor, a spus că bucureștenii nu-i mai pot oferi un contract pe măsură goalkeeper-ului naționalei.
Lista celor care se despart de Steaua poate fi completată de Tănase, care are pe masă patru oferte (DETALII AICI), de Pintilii, care de asemenea și-ar dori o schimbare în viața profesională sau de Prepeliță.
Și în atac se pot produce modificări. Împrumutul lui Piovaccari, de la Sampdoria, a expirat, dar oficialii Stelei speră într-o prelungire a acestuia pe încă un sezon. Lui Kapetanos îi expiră contractul şi va părăsi sigur gruparea din Ghencea.
În aceste condiții, rămâne de văzut ce jucători vor fi transferați în Ghencea în perioada imediat următoare. Singura certitudine este Alin Toșca de la Viitorul, care se va lupta cu Pîrvulescu pentru postul de fundaș stânga, în cazul în care Lato va pleca.
În rest, doar supoziții momentan. Liviu Antal și-a exprimat dorința de a veni la Steaua și are șanse ca visul să i se împlinească dacă Tănase va pleca până la urmă. Și Paul Anton sau Dan Nistor sunt pe lista de achiziții.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Etichete: steaua , reghecampf , steaua transferuri , steaua schimbari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...