Steaua se apără de critici: ”În atenția celor care le știu pe toate: vor lua titlul 27, spre marea dezamăgire a unora”
13.06.2016, 00:36Steaua i-a transferat recent pe Dan Popescu și pe Ovidiu Popescu, iar mutările au surprins într-o oarecare măsură, cei doi jucători retrogradând cu ACS Poli Timișoara. Suporterii nu prea au fost mulțumiți de politica Stelei, însă Mihai Stoica dă exemplul lui Gică Hagi, care s-a întărit și el cu fotbaliști care părăsiseră primul eșalon.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Directorul sportiv laudă transferurile roș-albaștrilor și este convins că Steaua va câștiga titlul, după ce în sezonul precedent a pierdut lupta cu Astra Giurgiu.
"În atenția celor care le știu pe toate (și subliniază că nu poți face performanțe transferând jucători de la echipe care au retrogradat): Gică Hagi, cu Achim (retrogradat cu P Neamț), Ganea și Aganovic (retrogradați cu FC Brașov) și Cernat (retrogradat cu Galați), a terminat prima parte a sezonului pe locul 2, jucând, de departe, cel mai spectaculos și eficient fotbal din Liga 1.
Golubovic, Dan Popescu și Ovidiu Popescu au împreună 102 meciuri în sezonul recent încheiat. Au împreună o motivație fantastică. Și tot împreună, dar de data asta cu toți ceilalți ai noștri, vor câștiga titlul 27. Spre marea dezamăgire a unora", a scris directorul sportiv al Stelei pe Facebook.
Etichete: steaua transferuri , steaua stoica , steaua popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...