Steaua plusează la contract. Luchin este ademenit în Ghencea cu 180.000 € anual! Un alt jucător poate pleca
02.08.2014, 09:27Așa cum digisport.ro a anunțat de vineri (DETALII), Steaua nu a renunțat la gândul de a semna cu fundașul Srgian Luchin (28 de ani), chiar dacă patronul Gigi Becali refuză să achite cei 200.000 de euro ceruți de Plovdiv în schimbul său.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Campioana Ligii 1 încă speră să-l aducă gratis pe fostul dinamovist, iar conducerea i-a pregătit un contract generos, care nu se apropie însă de salariile încasate de jucători precum Sânmărtean, Varela și Keșeru. Contractul lui Luchin cu Botev expiră în vara lui 2016.
Cei de la Steaua s-au pregătit în eventualitatea în care Luchin va deveni liber de contract, ca urmare a problemelor de la clubul bulgar, iar acestuia îi va fi oferit un contract de 180.000 de euro anual, adică 15.000 lunar. Inițial, Steaua nu dorea să îi dea mai mult de 13.000 de euro lunar, notează gsp.ro, dar noua situație i-ar putea scuti pe roș-albaștri de o cheltuială importantă, reprezentând suma de transfer. "I-am spus lui Luchin să opteze rapid pentru Steaua, fiindcă e o echipă extrem de importantă, care are mare nevoie de el, mai ales că el poate juca şi fundaş dreapta şi stoper", spunea recent selecționerul Victor Pițurcă, care încurajează mutarea.
În plus, Luchin va primi și un bonus la semnătură, cifrat între 50.000 și 100.000 de euro. La acest "pachet" se adaugă și diverse bonusuri de performanță, pentru partidele din cupele europene și din Liga 1, astfel că internaționalul român are toate motivele să ia serios în considerare propunerea roș-albaștrilor. "Ne-am oprit asupra lui Luchin. Îmi doresc să vină pentru că poate juca pe două posturi unde avem nevoie de întăriri", a declarat Costel Gâlcă.
Vine Luchin, pleacă Gabi Matei
Gâlcă i-a pregătit deja locul în lot, iar sosirea lui Luchin ar însemna, automat, despărțirea de unul dintre fundașii dreapta din lot.
Este vorba de Gabi Matei (24 de ani), care a jucat în amicalele verii, dar nu este un fotbalist pe care antrenorul s-ar baza. Faptul că Luchin poate juca și în banda dreaptă, la fel ca și Râpă sau Varela, îi limitează lui Matei șansele de a juca, astfel că apărătorul adus în 2011 de la Pandurii va fi lăsat să plece liber.
1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Luchin
9 meciuri în echipa naţională are Luchin, care a marcat și un gol
400.000 de euro pe an încasează Keșeru la Steaua, având cel mai mare salariu din lot
Etichete: contract , keseru , transfer luchin , steaua luchin , contract luchin , luchin botev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...