Steaua, pe cale să îi "sufle" un vârf lui Stromsgodset. "Noul Piovaccari" e jucătorul lui Juventus
11.07.2014, 10:12După alegerea fericită din sezonul trecut, când l-a împrumutat pe Federico Piovaccari, devenit golgheterul echipei, Steaua și-a găsit un atacant tot în Italia, chiar la Juventus, campioana din Serie A.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Formația antrenată de Costel Gâlcă este pe cale să le "sufle" un jucător norvegienilor de la Stromsgodset, adversarii din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League, pe care îi vor întâlni miercuri, 16 iulie, în primul meci. Încă de la începutul acestei săptămâni, presa din Drammen - orașul campioanei din Norvegia - anunța că echipa antrenată de David Nielsen a reușit să împrumute un fundaș din Major League Soccer și era pe cale să obțină împrumutul lui Mbaye Diagne (22 de ani, 1,91 m înălțime), care aparține de Juventus Torino (DETALII AICI).
Acum, vârful senegalez pare să fie mai aproape de Steaua, după cum notează Gazeta Sporturilor. În schimbul plății unei părți din salariu, roș-albaștrii ar putea obține împrumutul pe un an, întocmai cum au făcut în sezonul trecut cu Piovaccari, cel care a punctat de 10 ori în Liga 1, contribuind la câștigarea titlului cu numărul 25 pentru gruparea "militară".
Diagne joacă din 2013 la Juventus, care în sezonul trecut l-a împrumutat în două rânduri, la francezii de la Ajaccio (în tur) și la belgienii de la Lierse (în retur). La corsicani - unde s-a antrenat alături de Mutu, sub comanda lui Ravanelli - nu a apucat să joace, dar în Belgia a punctat de 7 ori. A marcat împotriva lui Anderlecht și a mai reușit două hat-trick-uri. Campioana Italiei din ultimii 3 ani l-a cumpărat din Serie D, de la AC Bra, unde marcase 23 de goluri în 29 de meciuri. Încă nu a apucat să debuteze în tricoul lui Juventus.
Diagne este senegalez, dar a jucat pentru Coasta de Fildeș la tineret.
2 atacanți are Steaua în acest moment: Claudiu Keșeru și Alexandru Chipciu.
Sursa foto: vandaag.be
Etichete: steaua - stromsgodset preliminarii uefa champions league , steaua transfer diagne , mbaye diagne steaua juventus torino , steaua transfer serie a
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...