Steaua l-a cedat pe Lemnaru la Cluj, dar s-a ales cu 50% din drepturile federative ale unui tânăr de la U
09.09.2014, 15:29Pe site-ul oficial al clubului, Steaua a anunţat ca atacantul Valentin Lemnaru (30 de ani) a fost transferat înapoi la Universitatea Cluj, echipă de la care fusese adus în Ghencea în luna iulie.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După ce a jucat doar 20 de minute în tricoul roş-albastru, în preliminariile UCL, cu Aktobe (VIDEO), Lemnaru a făcut drumul înapoi către Cluj, care a plătit o parte din suma încasată în vară în schimbul său.
Mai mult, în contul mutării lui Lemnaru la Universitatea, Steaua va deţine coproprietatea jucătorului Andreas Calcan, de la trupa ardeleană. În vârstă de 20 de ani, Calcan joacă pe postul de mijlocaş central şi a bifat 18 meciuri sezonul trecut, 6 ca titular, fără să marcheze.
De asemenea, jucătorii Răzvan Grădinaru şi Alexandru Aldea au fost împrumutaţi, până la sfârşitul acestui sezon, la Oţelul Galaţi, respectiv la AFC Fortuna Poiana Câmpina, mutări vehiculate în urmă cu câteva zile.
Despre aceste transferuri şi nu numai, antrenorul Costel Gâlcă va vorbi miercuri, de la ora 13:00, într-o conferinţă organizată la stadionul din Ghencea, transmisă ÎN DIRECT pe Digi Sport 3.
Etichete: steaua , andreas calcan , steaua lemnaru , steaua calcan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...