Steaua e în criză, Reghe nu are soluţii. Motivele pentru parcursul campioanei
07.03.2016, 09:23Dinamo - Steaua 1-1. Steaua nu a reuşit să se impună pentru al patrulea meci la rând în 2016, iar şansele la titlu în acest moment s-au diminuat considerabil. Responsabili pentru parcurs, dar mai ales pentru faptul că roş-albaştrii au scăpat victoria printre degete în Derby de România, sunt Reghecampf şi lotul slab al campioanei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă în primul mandat la Steaua Reghecampf s-a dovedit un tehnician extrem de inspirat, foarte sigur pe lotul său şi pe posibilităţile acestuia, în acest moment Reghe nu pare a şti cum să gestioneze situaţia. Echipa e în criză, se joacă la întâmplare, iar antrenorul pare prins în convingerile sale. E incapabil să reacţioneze, iar când o face mută greşit.
Egalul cu Dinamo i se poate imputa fără îndoială tehnicianului roş-albaştrilor. Acesta nu doar că nu a ştiut să gestioneze o situaţie extrem de favorabilă, dar şi-a lăsat elevii să intre în jocul adversarului. După o primă repriză destul de bună, în care a dominat şi putea să se desprindă, Steaua a revenit de la cabine de nerecunoscut. A cedat iniţiativa, iar banca tehnică nu a ştiut cum să remedieze la timp situaţia. În trecut un bun motivator, Reghe a părut că i-a amorţit de această dată la cabine pe Stanciu&Co , aceştia fiind lipsiţi total de nerv în partea secundă.
"De ce nu am forţat? E o întrebare bună", a recunoscut Gabi Tamaş la finalul meciului, conştient că echipa sa a interprtat partitura greşită. Pentru fanii campioanei retragerea din partea a doua a fost cu atât mai de neînţeles cu cât, după egalare, echipa a reuşit să ţină de minge şi să îşi creeze mai multe ocazii, chiar dacă doar cea a lui Tade merită menţionată.
Dincolo de faptul că echipa a cedat iniţiativa, lui Reghe i se poate imputa şi lipsa de reacţie vizavi de realitatea din teren. A schimbat extrem de târziu şi a făcut-o neinspirat. Adi Popa, complet invizibil, a rămas pe teren până în minutul 83, în timp ce încăpăţânarea cu Bourceanu şi Chipciu - o amintire a fotbaliştilor care au fost în trecut - e de neînţeles. Intrarea primului a rupt de tot mijlocul Stelei, chiar şi în condiţiile în care Pintilii (care probabil merita eliminat anterior) nu a prins cea mai grozavă partidă. La centrarea de gol a lui Rotariu, pressingul de întâmpinare a fost inexistent, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care Dinamo şi-a creat atât de multe ocazii în repriza secundă.
Lot dezechilibrat, transferuri făcute "la număr"
Dincolo de greşelile lui Reghecampf, acesta dispune de jucători de o valoare îndoielnică. Practic, în afară de Niţă, Varela, Hamroun şi Stanciu, aproape toţi ceilalţi jucători din lotul Stelei par plafonaţi, fără chef şi debusolaţi.
Un lucru care putea fi anticipat încă din iarnă, când roş-albaştrii au preferat să transfere "la număr". S-au adus fotbalişti liberi de contract, iar aceştia par că evoluează liberi de orice presiune.
O altă eroare majoră a staff-ului campioanei ţine de modul în care s-au acoperit posturile. Dacă în zona centrală a mijlocului e inflaţie de jucători, în atac Steaua e în continuare descoperită.
Astfel, toate speranţele au fost legate încă de la început de Marica, un fotbalist cu un background presărat de accidentări. O gafă enormă pentru un club cu pretenţii, care visează la titlu şi la grupele Champions League. Între timp a fost rechemat la echipă Tade, sesizându-se marea problemă, însă acesta nu doar că este complet ieşit din formă, dar e şi departe de potenţialul fizic normal. Fără a avea soluţii pentru ofensivă în lot, conducerea campioanei a preferat să îl lase pe francez să se antreneze prin parcuri şi licee, iar acum toţi se aşteaptă ca fostul golgheter al CFR-ului să aducă un plus ofensiv când intră. Cu siguranţă că va mai dura o perioadă până când vârful să fie fizic la nivelul coechipierilor.
Steaua este fără îndoială în criză, iar la finalul săptămânii îşi joacă ultima şansă la titlu. Campioana va întâlni Astra, iar un eventual eşec e sinonim cu ratarea titlului. Argumente pentru o reinventare a echipei nu prea sunt, mai ales că Marica - chiar şi fără gol, el a reuşit să protejeze bine în meciurile jucate mingea şi să creeze spaţii pentru coechipieri - va absenta în următoarea perioadă.
Etichete: steaua , steaua reghecampf , dinamo steaua 1-1 , steaua greseli reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...