Steaua e de neoprit. După Tamaş, Reghe mai vrea 3 transferuri
01.02.2016, 11:14Steaua va rezolva la începutul acestei săptămâni şi transferul lui Gabi Tamaş (32 de ani). Va fi cea de-a 11-a achiziţie a campioanei în această iarnă, însă Reghe nu se opreşte aici. Antrenorul roş-albaştrilor îşi mai doreşte întăriri pe două posturi: portar şi fundaş dreapta, însă nu renunţă nici la transferul lui Andrei Ivan, deşi are foarte multe soluţii pentru acea poziţie.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După ce va fi oficializată revenirea lui Tamaş, primul obiectiv al lui Reghe este aducerea unui portar cu talie. Şi preşedintele de onoare al Stelei, Helmuth Duckadam, este de părere că roş-albaştrii au nevoie de un nou goalkeeper, iar antrenorul vrea să rezolve problema în această săptămână.
Pe lista campioanei se află Mario Felgueiras, rămas liber de contract, dar şi Silviu Lung jr, care corespunde cerințelor staff-ului tehnic al Stelei, astfel că în cel mai scurt timp se vor demara negocierile dintre cele două părți. Lung jr, care mai are contract cu Astra până în vara lui 2018, este unul dintre portarii echipei naționale, cu șanse foarte mari de a face parte din lotul pentru Euro 2016. Dacă va ajunge la Steaua, Silviu Lung jr îi va călca pe urme tatălui său, Silviu Lung, care a fost portarul roș-albaștrilor două sezoane, în perioada 1988-1990.
Pentru banda dreaptă a defensivei, Steaua insistă pentru a-l aduce pe Gabi Enache. Chiar dacă situaţia fotbalistului la Astra a revenit la normal, după ce acesta făcuse declaraţii de curtoazie formaţiei pregătite de Laurenţiu Reghecampf, roş-albaştrii vor să profite că fotbalistul intră în ultimele 6 luni de contract. Becali i-a propus lui Ioan Niculae 300.000 pentru transferul imediat al lui Enache şi încă aşteaptă răspunsul patronului giurgiuvenilor.
Totodată, Steaua insistă şi pentru transferul lui Andrei Ivan, de la CS U Craiova. În ciuda declaraţiilor făcute iniţial, tânărul fotbalist pare tentat de o aventură la formaţia roş-albastră. Impresarul acestuia, Sorin Paraschiv, a recunoscut că atacantul lui CSU Craiova aşteaptă să se termine perioada de transferuri din Spania, pentru a afla dacă va ajunge în La Liga, acesta fiind obiectivul său. Ultima zi în care se pot face transferuri în Primera Division este chiar azi, astfel că, dacă nu se va concretiza nimic, Steaua ar putea relua negocierile pentru Ivan de mâine.
3 transferuri mai vrea Steaua să facă, după Tamaş: Felgueiras sau Lung jr, Enache şi Ivan
11 transferuri a rezolvat Steaua în această iarnă: Mihai Pintilii (liber), Alexandru Bourceanu (liber), Paul Pîrvulescu (revenit după împrumutul la FC Voluntari), Marko Momcilovic (Pandurii - pentru 250.000 de euro), Ciprian Marica (liber), Thaer Bawab (liber), Doru Popadiuc, Cătălin Ştefănescu şi Sebastian Chitoşcă (toţi 3 de la Ceahlăul - pentru 150.000 de euro), Timo Gebhart (liber de contract), Gabi Tamaş (liber de contract, urmează să fie prezentat)
Etichete: steaua , reghecampf , jucatori steaua , transferuri steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...