Steaua e aproape să ia liber de contract un fost elev al lui Rednic la Standard
13.06.2013, 12:18Steaua este la un pas să facă primul transfer din această vară. Cu o zi înaintea reunirii campionilor, presa din Israel anunță că "roș-albaștrii" sunt aproape să îl ia liber de contract pe mijlocașul Maor Buzaglo (foto, în dreapta).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Israelianul în vârstă de 25 de ani tocmai și-a încheiat înțelegerea cu Standard Liege, de unde a fost demis și tehnicianul român Mircea Rednic, la finalul acestui sezon. A stat doi ani în Belgia, unde fusese cumpărat cu peste 400.000 de euro când l-au cumpărat de la Maccabi Tel Aviv. A prins 25 de meciuri în prima ligă la Standard în cele două sezoane, marcând un singur gol, chiar sub comanda lui Mircea Rednic.
Fotbalistul este impresariat de Europe Sports Group, firmă care îi reprezintă, printre alții, și pe Ibrahima Traore (AS Monaco), Marquinho (AS Roma), pe fostul rapidist Cassio și pe fostul dinamovist Paul Koulibaly, dar și pe Dario Conca, unul dintre cel mai bine plătiți fotbaliști ai lumii.
Buzaglo poate juca în ambele benzi ca mijlocaș, dar preferă flancul drept. Evoluează și ca al doilea atacant.
5 cluburi a schimbat Buzaglo până acum: Maccabi Haifa, Hapoel Petah Tikva, Bnei Sakhin, Maccabi Tel Aviv și Standard Liege;
800.000 de euro este cota mijlocașului, potrivit site-ului transfermarkt.de.
Etichete: steaua , mircea rednic , belgia , israel , steaua bucuresti , transfer steaua , standard liege , maor buzaglo , buzaglo steaua , buzaglo transfer , buzaglo liege steaua , buzaglo bucuresti , buzaglo la bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...